Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Gestul impresionant al Andreei, o tânără care suferă de o boală cumplită, dar nu se mai poate opera. Vrea ca banii strânși din donații să ajungă la alți copii bolnavi

Deși lovită cumplit de soartă, Andreea se gândește la alți copii suferinzi. Tânăra din Cugir care suferă de o boală cruntă, nu se mai poate opera.

de Redactia Observator

la 17.11.2017 , 21:26

Gestul impresionant al Andreei, o tânără care suferă de o boală cumplită, dar nu se mai poate opera. Vrea ca banii strânși din donații să ajungă la alți copii bolnavi

Deși lovită cumplit de soartă, Andreea se gândește la alți copii suferinzi. Tânăra din Cugir care suferă de o boală cruntă, nu se mai poate opera și ar vrea ca banii strânși din donații să ajungă la alți doi copii bolnavi.

După setul de analize din luna martie 2017 medicii i-au recomandat ca soluție pentru ”ghemul” de vene crescut pe creier o complicată intervenție chirurgicală numită embolizare, care ar fi costat-o 17.000 de euro, bani pe care familia nu i-a avut. Speranțele Andreei au prins viață când, prin moblizarea generală a tuturor oamenilor cu suflet mare din Cugir, s-a reușit strângerea sumei de 10.000 de euro.

Pentru că o parte consistentă a sumei de bani a fost stânsă la sfârșitul lunii octombrie, familia a hotârât să înceapă prima etapă a intevenției chirurgicale. Speranțele Andreei de a scăpa definitiv de boală au fost retezate brutal, atunci când în urma controlului dinaintea intevenției medicii au constatat că situația s-a schimbat și nu mai era identică cu cea constatată la analizele făcute în luna martie. Medicii i-au transmis că dacă va face interveniția va rămâne paralizată pe viață pe partea dreaptă a corpului. Ca alternativă, i-a fost recomandat un tratament zilnic ce îi poate ține boala sub control și care se ridică la 100 de euro pe lună.

Articolul continuă după reclamă

Andreea va fi dependentă toată viața de acest tratament, care nu o face bine, doar ameliorează durerea. Este a doua oară când acestei fete, atât de încercată, îi sunt distruse speranțele de a scăpa definitiv de boală. La vârsta de 11 ani, medicii au stabilit că ”ghemul” de vene poate fi îndepărtat prin operație. A fost pregătită pentru intervenție, iar în ziua cea mare un medic francez, aflat întâmplător în spitalul bucureștean, s-a uitat peste analizele fetei și a descoperit că situația era mult mai complicată decât s-a constatat inițial, iar o operație pentru Andreea în această situație ar fi adus ori moartea pe masa de operație, ori să nu se mai trezească niciodată și să rămână în starea de ”legumă”.

Toată lumea este în continuare alături Andreea în această perioadă foarte delicată pentru ea și dorește să își exprime solidaritatea și admirația profundă pentru faptul că luptă cu boala și o poartă cu demnitate și cu maximă discreție de atâția ani. Admirația și respectul față de Andreea au crescut și mai mult în aceste zile, datorită dorinței ei pe care a făcut-o publică, aceea de a înapoia banii tuturor celor care solicită acest lucru și de a dona banii rămași altor doi tineri din Cugir care au mari probleme de sănătate și au nevoie urgentă de ajutor: George David de 18 ani, bolnav de cancer, care are nevoie de o operație în Italia, de 20.000 de euro și Mateo Cașu, de 8 ani, cu o boală care necesită o operație care costă 60.000 de dolari. (sursa)

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Sunteţi de acord cu introducerea votului de la 16 ani?
Observator » Evenimente » Gestul impresionant al Andreei, o tânără care suferă de o boală cumplită, dar nu se mai poate opera. Vrea ca banii strânși din donații să ajungă la alți copii bolnavi