Autocar special transformat în centru de transfuzie sanguină, în Gorj
Donarea de sânge este cea mai simplă metodă prin care putem salva vieţi. În România, nevoia de sânge este din ce în ce mai mare, dar numărul donatorilor e în scădere faţă de anul trecut.
Donarea de sânge este cea mai simplă metodă prin care putem salva vieţi. În România, nevoia de sânge este din ce în ce mai mare, dar numărul donatorilor e în scădere faţă de anul trecut. La Gorj, un autocar special transformat în centru de transfuzie sanguină a fost pus la dispoziţie pentru oltenii care vor să facă un bine.
Mulţi dintre ei au aflat de pe reţelele de socializare, apoi au share-uit invitaţia şi prietenilor. Aşa s-au strâns în număr mare să le dea celor în nevoie o şansă la viaţă.
După controlul şi întrebările de rigoare, oamenii s-au aşezat pe patul donatorilor pentru a da o şansă la viaţă. Cei mai mulţi au auzit despre campanie pe Facebook.
Iar când au mers la cumpărături, au rupt câteva minute din timpul lor ca să ajungă şi la laboratorul mobil de donare.
- Peste 50 de morţi, după ce un autocar plin cu pasageri a căzut într-o râpă de 20 de metri, în Guatemala. Zi de...
- Doi morţi şi 11 răniţi, după ce un autocar Flixbus s-a răsturnat în timp ce se îndrepta spre Polonia
- Un autocar cu mai mulţi călători a luat foc în mers lângă o staţie GPL din Neamţ
- Carnagiu pe o şosea din Brazilia. Peste 30 de morţi, după ce un autocar plin cu pasageri s-a răsturnat, apoi a...
- Azil al groazei, descoperit în Bacău de ANPC. Zeci de bătrâni primeau mâncare expirată de luni de zile
Campania "Cadou pentru viaţă" este realizată o dată la trei luni de către Centrul de Transfuzii din Târgu Jiu.
Pe lângă beneficiile pe care le aduce organismului, donarea de sânge a venit cu recompense şi o tombolă unde premiile au fost vouchere de cumpărături.
Unul dintre donatori a făcut un gest frumos chiar de ziua lui de naştere.
Medicii spun că odată cu această acţiune, vor fi refăcute stocurile de sânge necesare pentru perioada sărbătorilor de iarnă.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰