Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Grav accident în Ciuta, un copil de un an a ajuns la spital în stare gravă. Micuţul a căzut din scaun, a lovit portiera şi a căzut din maşină

Un copil în vârstă de un an a fost grav rănit într-un accident rutier ce a avut loc, miercuri după-amiază, în zona localităţii Ciuta, din primele cercetări poliţiştii apreciind că micuţul s-a desprins din scaunul de maşină, a lovit portiera, care s-a deschis, iar minorul a căzut din autoturism.

de Redactia Observator

la 22.06.2022 , 22:24

Grav accident în Ciuta, un copil de un an a ajuns la spital în stare gravă - Shutterstock

Copilul nu era asigurat cu centurile de siguranţă prevăzute de regulamente în cazul unui pasager de vârsta lui.

"Din primele verificări, în timp ce tatăl minorului conducea un autoturism în direcţia Iaz, într-o curbă uşoară la stânga, minorul s-ar fi desprins din scaunul pentru copii în care era transportat, neasigurat în centuri, şi, lovind portiera, aceasta s-a deschis, iar minorul a căzut din autoturism pe partea carosabilă", a precizat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, potrivit agerpres.ro.

În urma accidentului, minorul a fost grav rănit şi transportat la spital. Şoferul maşinii, în vârstă de 44 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat băuturi alcoolice.

Articolul continuă după reclamă

În cauză a fost întocmit un dosar penal, iar poliţiştii continuă cercetările.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Grav accident în Ciuta, un copil de un an a ajuns la spital în stare gravă. Micuţul a căzut din scaun, a lovit portiera şi a căzut din maşină