Antena Meniu Search
x

Curs valutar

"Locul câinelui şi al poştaşului e afară". Grevă generală la Poşta Română. Angajaţii anunţă protest pe termen nelimitat. Ce se va întâmpla cu pensiile

Este grevă la Poşta Română, iar angajaţii spun că vorbim de un protest pe termen nelimitat. Românii care aşteaptă pensiile şi alocaţiile se tem că ar putea primi banii cu întârziere, în condiţiile în care angajații Poștei Române spun că nu se vor întoarce la lucru până nu le vor fi mărite salariile. Autorităţile de la Bucureşti spun însă că nici nu poate fi vorba de întârzieri şi au trimis lucrători care să preia atribuţiile greviştilor.

de Redactia Observator

la 01.04.2024 , 14:08

Prima zi de grevă generală a poștașilor a debutat cu scandal la Buzău. Mai mulți reprezentanți au Poștei Române din București au fost trimiși pentru a distribui pensiile în locul lucrătorilor aflați în grevă.

Emil Cioriia, directorul OPM Bucureşti: Vreţi, vă rog, să facem un singur pact, doar banii de pensii să îi ducem azi?

Angajaţi: Nu! Nu se poate! Aveţi bani, aveţi bani?

Vezi și

Emil Cioriia, directorul OPM Bucureşti: Banii sunt aici, doamnă!

Pe acelaşi subiect

Angajaţi: Unde aici?

Emil Cioriia, directorul OPM Bucureşti: Îi aveţi pe trei zile.

Angajată: Mergeţi unde aveţi treabă! Aici nu veţi intra decât peste cadavrul meu.

Nu a fost posibil! Angajații i-au împiedicat să intre în sediul oficiilor poștale, iar scandalul s-a mutat în stradă. "Nu avem voie să condiţionăm un drept social. Acei bani sunt destinaţi unor categorii poate vulnerabile din România", a declarat Emil Cioriia, directorul OPM Bucureşti. 

Şi în Cluj, angajaţii au fost revoltaţi de faptul că în HUB-ul Logistic și Curierat Regional Cluj au intrat, noaptea trecută, 13 lucrători de la Bucureşti. Greviştii se plâng că după 30 de ani de activitate, salariul nu le ajunge nici pentru plata facturilor. "Eu am luat ultima dată 1988 de lei, după 8 ani de Poştă. Te ajută părinţii, te ajută cine poate. Te descurci cum poţi", spune o angajată. "Ai de lucru în condiţii atmosferice diverse, de la 40 de grade Celsius până la -15 grade iarna, în zăpadă, în ploaie. Locul câinelui şi al poştaşului e afară", a declarat un alt angajat.

La Timişoara, Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România doreşte o creştere a salariilor cu 400 de lei. Cererea lor a fost respinsă. "Greva generală înseamnă, simplu, 400 de lei net. Este vorba despre loialitate, care s-a cerut peste 25 de ani de 25%, aşteptăm. Sunt angajată de 33 de ani. Ne descurcăm la limită", se plânge o angajată. "Dacă nu ne dau, noi facem grevă constituţional. Toţi colegii stăm aici, până nu ne dă 400 de lei nu mişcăm nimic", spune şi un alt angajat.

Şi la Constanţa, oamenii care au venit la Poştă s-au întors cu problemele nerezolvate. "Aveam de încasat un mandat. Ne conformăm, ce să le facem? E dreptul lor", a declarat un client. În Baia Mare, greviştii spun că sunt supuşi la presiuni ca să renunţe la protest. "Greva e un drept constituţional pe care îl avem. Suntem disperaţi, dacă am ajuns să stăm, oameni care muncim de zeci de ani în poştă, să stăm în faţa Poştei şi să refuzăm să ne facem atribuţiunile". Lucrătorii din Poștă spun că protestul continuă pe termen nelimitat.

Revendicările sindicaliştilor din Poşta Română

”Blocul Naţional Sindical, prin Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România, raportează primele presiuni care se fac asupra lucrătorilor poştali, membri de sindicat ai SLPR, care îşi doresc să intre în grevă”, susţin sindicaliştii, prezentând imagini despre care afirmă că au fost filmate în această noapte în HUB-ul Logistic şi Curierat Regional Cluj al Poştei Române. 

Sindicatul susţine că în imagini apar 13 angajaţi ai Poştei Române, trimişi de la Bucureşti, să-i înlocuiască pe cei care au intrat în grevă luni în HUB-ul Logistic şi Curierat Regional Cluj. ”În urma acestei decizii, lucrătorii poştali din HUB-ul Logistic şi Curierat Regional Cluj au protestat şi au cerut ca aceştia să părăsească incinta HUB-ului, nefiind angajaţi ai acestei filiale a Poştei Române”, precizează sindicatul.

Sindicatul susţine că şi la Târgovişte au fost trimişi angajaţi de la Bucureşti. ”Blocul Naţional Sindical, prin Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România, raportează presiuni şi la Oficiul Poştal Târgovişte, unde a sosit în această dimineaţă, 1 aprilie 2024, de la Bucureşti, o delegaţie de trei persoane, angajate în centralul Companiei Naţionale Poşta Română,  pentru a opri greva membrilor SLRP de la Târgovişte”, susţin sindicaliştii.

”18.000 dintre cei peste 21.000 de angajaţi ai Poştei Române, adică un procent de 90%, indiferent de funcţia pe care se află, indiferent de responsabilităţi şi de vechime, din luna iulie 2024 vor avea salariul minim pe economie!”, este mesajul transmis de Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România, afiliat Blocului Naţional Sindical. 

Sindicatul arată că au trecut 115 zile de când conducerea Companiei Naţionale Poşta Română a avut prima decizie referitoare la Contractul Colectiv de Muncă 2024. ”De atunci şi până acum au trecut 110 zile degeaba, fără ca managementul companiei să fi avut vreo intenţie de a discuta cu responsabilitate acest document ce reglementează relaţiile de muncă dintre angajator şi angajaţi şi menţine pacea socială într-o companie. Abia în ultimele 4-5 zile, după înregistrarea unui conflict de muncă, după o grevă de avertisment şi notificarea grevei generale, la solicitarea expresă a acţionarului majoritar – statul român prin Ministerul Cercetării Inovării şi Digitalizării, managementul companiei a început să pună la dispoziţia sindicatului reprezentativ- Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România, date şi informaţii pe baza cărora să se poată face calcule referitoare la salariile celor peste 20 de mii de lucrători din Poşta Română”, se arată în comunicatul Sindicatului Lucrărilor Poştali din România.

Sindicaliştii afirmă că este de notorietate faptul că foarte mulţi dintre angajaţii Poştei Române au salariile la nivelul minimului pe economie. Potrivit sindicatului, ”revendicările salariale ale angajaţilor reprezentaţi în negociere de Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România- sindicatul reprezentativ legal la nivelul Poştei Române, sunt:

  •  creşterea cu 400 lei net a salariilor angajaţilor;
  •  creşterea sporului de loialitate acordat în tranşe, salariaţilor ce au peste un anumit număr de ani lucraţi în Poşta Română.

”Conducerea Companiei a răspuns la aceste revendicări prin înfiinţarea unui sindicat de casă, condus de fostul director general al companiei şi fost consilier al actualului director general, împreună cu care a semnat un acord prin care li s-au promis poştaşilor creşteri salariale pe care de fapt le impune legea luna iulie 2024. Poştaşii au refuzat să se lase manipulaţi şi sunt determinaţi să facă grevă. Îi rugăm pe beneficiarii serviciilor furnizate de Poşta Română, în principal pensionari şi categorii sociale la fel de sărace ca şi poştaşii, să fie alături de noi şi să ceară împreună cu noi de la managementul companiei şi de la autorităţile competente, rezolvarea cât mai rapidă a cererilor noastre”, arată sindicatul.

”Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România îşi exprima disponibilitatea de a negocia şi pe perioada de desfăşurare a grevei, în prezenţa domnului ministru al digitalizării - Bogdan Ivan, în calitatea sa de reprezentant al statului român, acţionarul majoritar al Poştei Române, pentru găsirea de soluţii la revendicările formulate”, se arată în comunicat.

Reacţia Poştei Române

Compania Naţională „Poşta Română” a transmis duminică, într-un comunicat, că a pus la dispoziţia salariaţilor toate posibilităţile financiare ale Companiei pentru evitarea acestui conflict colectiv de muncă.

”Compania a solicitat medierea, însă reprezentanţii SLPR au refuzat acest lucru. În contextul în care negocierile intense purtate încă de la finalul anului trecut între Compania Naţională „Poşta Română” şi SLPR nu au ajuns la un rezultat, iar SLPR a decis declanşarea grevei generale a unei părţi a angajaţilor, Poşta Română face următoarele precizări: v Compania Naţională „Poşta Română” va asigura întocmai distribuirea, conform tuturor prevederilor contractuale şi legale a trimiterilor şi drepturilor sociale pentru toţi clienţii, iar o întârziere a acestora este exclusă. Asigurăm toţi clienţii, partenerii şi instituţiile bancare de stabilitatea şi funcţionalitatea serviciilor, precum şi de soliditatea politicilor de management aflate în curs” anunţă Poşta Română.

Compania subliniază că ”escaladarea conflictului de muncă este una artificială, iar Compania Naţională „Poşta Română” a luat toate măsurile pentru depăşirea acestuia.

”Asigurăm pe cei peste 2 milioane de pensionari care primesc drepturile sociale prin intermediul Companiei Naţionale „Poşta Română” că nu va exista nicio persoană care să nu îşi primească drepturile în termen, în luna aprilie! Toate drepturile sociale vor fi livrate la timp, până pe 15 APRILIE, aşa cum ne-am asumat angajamentul!”, arată Poşta Română.

Compania Naţională „Poşta Română” precizează că majoritatea covârşitoare, peste 80% dintre salariaţi, îşi va îndeplini atribuţiile de serviciu cu profesionalism, ca şi până acum! La conflictul colectiv de muncă au aderat, în scris, aproximativ 20% din angajaţii Companiei.

“Vreau să îi asigur, în primul rând, pe toţi cei peste 2 milioane de pensionari care primesc drepturile sociale prin intermediul Companiei Naţionale „Poşta Română” că nu va exista nicio persoană care să nu îşi primească drepturile în termen, în luna aprilie! Toate pensiile vor fi distribuite la timp, până la 15 aprilie, aşa cum ne-am angajat până acum! Informaţiile cu privire la afectarea populaţiei sunt false şi sunt transmise cu rea-credinţă!”, a declarat Valentin Ştefan, directorul general al Poştei Române.

”Compania Naţională „Poşta Română” a luat toate măsurile necesare, la nivelul conducerii şi va depune în continuare toate eforturile pentru a depăşi acest conflict colectiv de muncă. Acum ţine doar de reprezentanţii SLPR să ia cele mai bune decizii pentru angajaţii pe care îi reprezintă”, mai transmite compania în comunicat.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » "Locul câinelui şi al poştaşului e afară". Grevă generală la Poşta Română. Angajaţii anunţă protest pe termen nelimitat. Ce se va întâmpla cu pensiile