Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Groază pe șosea, în Vâlcea. Un băiat de 16 ani a murit, iar prietenii lui, de 13 și 14 ani, sunt în stare gravă, după ce au intrat cu mașina într-un stâlp

Accident teribil în Vâlcea la Băbeni, acolo unde un adolescent de 16 ani a murit, iar alţi doi minori au ajuns grav răniţi la spital, după ce maşina în care se aflau s-a izbit de un stâlp. Vă avertizăm că urmează imagini şi informaţii care vă pot afecta emoţional!

de Redactia Observator

la 05.12.2022 , 07:54

Tragedia s-a produs seara trecută, la ora 21.41.

"Pompierii militari și paramedicii SMURD, din cadrul ISU Vâlcea, au fost solicitați la un accident rutier produs pe DN 64, în orașul Băbeni, punctul Valea Mare, unde un autoturism a intrat în coliziune cu un cap de pod, după care a ricoșat intr-un stâlp de iluminat public. La fața locului au fost găsite trei victime de sex masculin, toate minore, dintre care una încarcerată, iar celelalte două în afara autoturismului. S-au deplasat: o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD și două echipaje SAJ. După  efectuarea manevrelor de descarcerare, doi tineri răniți, in vârstă de 14 și 13 ani, au fost transportați de echipajele SAJ la UPU Vâlcea. Pentru persoana de 16 ani s-au efectuat manevre de resuscitare, din păcate fără niciun rezultat, fiind declarat decesul de către medicul de la SAJ", au transmis reprezentanții ISU Vâlcea.

Accident mortal la Băbeni. Poliţia nu a reuşit să-şi dea seama care dintre cei trei minori era la volan

Vezi și

Poliţia nu a reuşit să-şi dea seama care dintre cei trei era la volan. Cert este că şoferul a pierdut controlul volanului, s-a izbit întâi într-un cap de pod, iar maşina a ricoşat apoi în stâlp. Doi dintre băieţi au fost găsiţi în afara autoturismului transformat într-un morman de fiare. Al treilea era încarcerat. 

"Din primele verificări efectuate s-a constatat faptul că, un minor în timp ce conducea un autoturism în care se mai alfau alți 2 pasageri, pe DN 64, în localitatea Băbeni, ar fi pierdut controlul volanului, intrând într-un cap de pod. În urma impactului a rezultat decesul pasagerului dreapta față, rănirea gravă a conducătorului auto, cât și a celuilalt pasager", a comunicat IPJ Vâlcea.

Polițiștii efectuează în continuare cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările care au dus la producerea tragediei. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Evenimente » Groază pe șosea, în Vâlcea. Un băiat de 16 ani a murit, iar prietenii lui, de 13 și 14 ani, sunt în stare gravă, după ce au intrat cu mașina într-un stâlp