Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video I-a murit părintele la 10 zile după ce l-a internat în "azilul groazei" din Mureş. "Când ne-am uitat la tata, parcă nu era tatăl nostru"

Am coborât încă o treaptă pe scara dezumanizării. Şapte oameni au fost descoperiţi în beciul unui azil din Mureş în condiţii de lagăr: pe saltele murdare, fără aerisire şi lumină. Şapte instituţii ale statului au verificat centrul în ultima lună şi nimeni nu i-a găsit pe bieţii oameni. Premierul Ciolacu a demis prefectul şi subprefectul de Mureş, iar Comitetul ONU împotriva Torturii cere măsuri ferme în cazul azilelor groazei. Imaginile de la Mureş, din subolul umanităţii, sunt printre cele mai şocante pe care vi le-am prezentat în campania Oamenii Nimănui.

de Alex Prunean

la 28.07.2023 , 21:04

Georgiana Pascu - Centrului de Resurse Juridice: Era piele şi os şi era acoperită de muşte. Se auzeau plânsete noaptea.  

Scena de groază apare de după o perdea de plastic, printre grămezi de moloz. Pe saltele murdare, flămânzi şi neajutoraţi, mai mulţi oameni ai nimănui aşteaptă o salvare. În subsolul azilului din Bărdeşti, zac patru persoane cu dizabilităţi grave. Un al cincilea reuşise să iasă din beci şi să ajungă la parterul centrului. 

Scriau bileţele cu ajutor şi le aruncau în stradă

Vezi și

Georgiana Pascu - Centrului de Resurse Juridice: O tânără se afla într-o stare gravă de malnutriţie, era piele şi os şi era acoperită de muşte. O alta plângea şi cerea apă. Ţin să cred că nu au fost cazaţi la subsol, peste noapte. 

Pe acelaşi subiect

Reprezentanţii ONG-ului care au descoperit ororile continuă căutările. După patru ore, un rezident le dă un indiciu: într-o cameră, de trei metri pătraţi, fără aerisire şi lumină, au găsit alţi doi bolnavi. Uşa era blocată de o masă pe care se aflau mai multe cărămizi. Relele tratamente erau normă pentru toţi cei 30 de oameni din azil.

Georgiana Pascu - reprezentant Centru de Resurse Juridice: La doi dintre aceştia am putut vedea urme proaspete de legături.

Nimeni nu ştia ce se întâmpla în spatele porţilor închise. 

Această femeie îşi plânge tatăl după trei ani de la moarte. 

Mioara - aparţinător: 10 zile a trăit. Când ne-am uitat la tata parcă nu era tatăl nostru, era slab, tras la faţă.

Oprea Dinu - aparţinător: Nu ne-a dat voie niciodată să intrăm în camera respectivă! Anunţăm înainte cu 2-3 ore să o vedem, o coborau afară! 

Dumitru Moldovan, primar Sântana de Mureş: Nu era normal faptul că era închisă tot timpul poarta dar pentru că erau persoane cu probleme psihice... 

Alex Prunean, reporter Observator: Ultimul control la acest centru a fost miercuri, dar inspectorii nu au gasit nimic in neregula. Desi se stia deja public de modul in care cei de la centrele din Ilfov incercau sa ascunda rezidentii de ochii autoritatilor, si aici controlul pare ca s-a facut in orb, doar in camerele prezentate de angajatii azilului.

Răduţ Cristian, director executiv AJPIS Mureş: Au fost 4 inspectori de la AJPIS Mureş, au verificat, au fost 20 de beneficiari, pe care aceştia i-au identificat cu buletinul şi nu au sesizat altceva. 

Şapte instituţii ale statului au verificat de trei ori în ultima lună azilul. Nimeni nu a descoperit ororile. În 14 iulie, inspectorii dădeau amenzi în valoare de 88 de mii de lei pentru depuneri de gheaţă pe congelator, frigidere murdare sau lipsa unor becuri. Fiecare instituţie şi-ar fi făcut treaba pe felia ei. De oameni, nu s-a interesat însă nimeni cu adevărat.

Reporter-Nicolae Florin Pălăşan - subprefect Mureş: D-voastră sunteţi al doilea om în judeţ, cine credeţi că nu şi-a făcut treaba?

- O încapere era în spatele unei spălătorii de rufe, iar una declarată ca magazie şi că e blocată uşa. Şi dacă era blocată au zis e ok e blocată nu intrăm. Da, asta în 26 iulie. 

Simona Bucura - ministrul Muncii: Cum e posibil să fie la faţa locului şi să nu vadă beciul? Uşile erau închise şi nu au ştiut că au beci.

Patronul spune că totul este o neînţelegere: bolnavii de la subsol ar fi avut voie să se plimbe liberi.

Reporter-Cosmin Păpuc, membru fondator al asociaţiei: Dumneavoastră cât de des veneaţi aici să verificaţi?

- De 2-3 ori pe săptămână.

- Ieri a fost prima dată când i-am văzut că sunt la subsol. 

- Noi nu am incercat sa ne batem joc de nimeni! 

În total, în centru se aflau 30 de persoane, peste limita pentru care centrul primise aprobarea de funcţionare. 17 dintre ei au fost aduşi prin contract de către DGASPC Covasna, 5 de la Protecţia Copilului sector 6 Bucureşti, iar 8 au fost internaţi de familii. 

Reporter-aparţinător: - Şi când au dus-o la Târgu-Mureş?

- Acum vreo doua, trei luni. Ea trebuia să stea undeva unde are protecţie permanentă. 

Reporter- Nicolae Gorunescu, fost director DGASPC Sector 6: Nu a fost găsit niciun copil. Sunt adulţi ce au fost găsiţi acolo.

-Adulţi din sectorul 6?

-Da! 

Patronul centrului, Cosmin Păpuc, mai deţine un alt azil, în Târgu Mureş, închis în urma controalelor de la început lunii. Bătrânii erau atât de chinuiţi, încât ajunseseră să scrie bileţele cu mesajul "ajutor" şi pe care le aruncau pe stradă în speranţa că cineva îi va ajuta. 

Păpuc este şi angajat Penitenciar, iar în declaraţia de aveare nu apar în proprietate cele două clădiri. Apar, însă, doar sumele încasate de pe urma lor: peste 300.000 lei pe an. 

Cosmin Păpuc, membru fondator al asociaţiei: Eu îmi asum tot!

Premierul Marcel Ciolacu a cerut toleranţă zero pentru vinovaţi şi a demis prefectul şi subprefectul de Mureş. 

Marcel Ciolacu: Dacă nu s-ar fi descoperit la timp, poate lucrurile aveau o finalitate mult mai tragică.

Ministerul Muncii i-a suspendat din funcţie pe directorul AJPIS Mureş, directorul de la Inspecţia Socială şi inspectorii care au mers în control la azil.

Ministerul Muncii: Mi-a fost foarte greu sa accept asa ceva si imi este foarte greu sa accept ca asa ceva este posibil in România.

Doi din cei cinci membri fondatori ai asociaţiei din spatele căminului groazei sunt angajaţi ai Penitenciarului Târgu Mureş. Direcţia Naţională Anticorupţie a deschis o anchetă penală privind săvârşirea de către funcţionari publici a unor presupuse infracţiuni de abuz în serviciu în legătură cu licenţierea/supravegherea activităţii centrului. 

Alex Prunean Like

Meseria aceasta de fapt e o vocație. Sau un microb. De fapt, ambele. Îmi aduc aminte că atunci când am intrat în “familia Antenei” eram cel mai tânăr corespondent.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » I-a murit părintele la 10 zile după ce l-a internat în "azilul groazei" din Mureş. "Când ne-am uitat la tata, parcă nu era tatăl nostru"