Azilul groazei din Mureş. Prefectul și subprefectul au fost demiși. Trei controale în două săptămâni, făcute de şapte instituţii ale statului. Nimeni nu a găsit nimic
După ce un nou cămin al groazei a fost descoperit din întâmplare de un ONG, dar scăpat printre degete de nu mai puţin de 7 instituţii ale statului, prefectul și subprefectul județului Mureș au fost demiși, vineri. Anunțul a fost făcut de premierul Marcel Ciolacu.
În azilul din Bărdești, Mureş, şapte tineri cu dizabilităţi trăiau, de pe o zi pe alta, închişi în subsolul clădirii. Şi mai revoltător este că acest centru a fost controlat de trei ori în ultimele două săptămâni, de şapte instituţii ale statului. Nimeni nu a găsit nimic. Singura neregulă: frigiderul are prea multă gheaţă şi miroase urât.
Subprefectul judeţului Mureş, care chiar a participat la unul dintre cele 3 controale, a verificat doar cele 20 de camere care le-au fost puse la dispoziţie de angajaţii centrului, nu a avut curiziotatea să intre şi în alte încăperi din centru. A spus că a văzut la un moment dat uşa care duce spre subsol, dar că angajaţii centrului i-au zis că este uşa de magazie şi că este încuiată şi nu se poate ajunge acolo. Proprietarul centrului susţine că este nevinovat, că nu ştia de persoanele de la subsol şi că oamenii se plimbau, nu erau cazaţi acolo.
Ciolacu: Am dispus eliberarea din funcţie atât a prefectului, cât şi a subprefectului de Mureş
Prefectul şi subprefectul de Mureş au fost eliberaţi din funcţie, urmare a situaţiei descoperită la Centrul de îngrijire şi asistenţă "Căsuţa Lu'Min", a anunţat prim-ministrul Marcel Ciolacu.
- Azilul groazei din Mureş. 3 controale în 2 săptămâni, singura neregulă găsită a fost că frigiderul are prea...
- Azilul groazei din Mureş. Toţi cei 17 angajaţi şi-au dat demisia în bloc. Directorul AJPIS a fost demis. Un...
- 11 dintre cele 13 persoane salvate azilul groazei din Mureş, transferate la Psihiatrie. Cum erau ţinuţi la subsol:...
- Ancheta în cazul azilului din Mureş, preluată de DIICOT. Autorităţile au făcut un control cu o zi înainte, dar...
- "Era piele şi os, acoperită de muşte. O alta plângea şi cerea apă". Un nou azil al groazei, descoperit în...
- Azilele groazei. Şapte persoane, printre care şi minori, găsite într-un beci al unui centru de îngrijire din...
"Ştim foarte bine că sub coordonarea prefecţilor şi a subprefecţilor s-au făcut controale timp de o lună de zile. Din câte am înţeles, AJPIS-ul controlase acest centru cu o zi sau două înainte şi spusese că nu e nicio problemă. Doamna ministru a Muncii a luat decizia de a face o comisie disciplinară, conform legii a fost destituită persoana care a condus AJPIS-ul. Eu astăzi de dimineaţă am avut o discuţie cu vicepremierul şi ministrul de Interne, domnul Cătălin Predoiu, şi am dispus eliberarea din funcţie atât a prefectului, cât şi a subprefectului.
Trebuie să înţelegem foarte bine care este rostul nostru şi care este rolul statului în acest moment. (...) Atât timp cât eu am dispus ca prefectul să coordoneze aceste controale, trebuie să înţelegem foarte clar că trebuie să le şi urmărim. Repet, am convenit împreună cu domnul Predoiu decizia de eliberare din funcţie a prefectului şi subprefectului judeţului Mureş, este una corectă", a declarat Marcel Ciolacu. Premierul efectuează o vizită de lucru în judeţul Tulcea, unde a participat şi la o şedinţă a Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea.
Prima reacţie a proprietarului azilului groazei din Mureș: Fiecare umbla peste tot
"Cei care au fost găsiţi la subsol.... erau şi pe terasă, fiecare umbla peste tot, nu au fost cazaţi la subsol... Nu erau legaţi, imobilizaţi...Nu pot dezminţi acum toate zvonurile. Atât vreau să zic că nimeni nu-şi bate joc de nimeni. Aveam licenţă pentru 20 de persoane şi erau 30, au fost cereri de externare fiind desfiinţat centrul de sus. Am reorganizat în ritm alert, pe toţi care au fost posibil i-am predat familiei, i-am predat autorităţilor şi după aceea am rămas cu 10 în plus care urmau să fie duşi.
În urmă cu 2 zile zile am avut controale, da, şi totul era în regulă. Au verificat peste tot şi nu s-au auzit zgomote sau ce se mai preconizează. Persoanele care au fost găsite în alte spaţii decât cele de cazare, două persoane au fost găsite în grădină, trei în foişor, nu au fost cazate sau ţinute acolo.... Nu s-au dus să stea în beci, nu erau singuri, erau cu două doamne care erau la spălatorie.
Fecale ..era betadina, era pe saltele, nu era pe ei, jos e în renovare. Eu îmi asum tot, sunt responsabil ca membru fondator. Toate persoanele care lucrau şi-au dat demisia, erau 17 angajate, plus colaboratori şi voluntari. Aveam şi foşti medici angajaţi. Veneam să verific de vreo 2-3 ori pe săptămână. Ieri când am ajuns am văzut pentru prima dată că sunt la subsol. Persoana care a sesizat a sesizat că sunt 10 ţinuţi la subsol. Sunt curios să ştiu cine este persoana aceea sau de unde are informaţii.
Documentele medicale vor arăta cum au fost aduşi şi analizele de la ieşire vor demonstra starea de îmbunătăţire. Nu erau 7 persoane la subsol, ci doar 4 care au fost duşi iniţial şi alţi doi erau într-o altă anexă. Toate persoanele care sunt în acest centru sunt cu diagnostic de retard şi cu grad de handicap sever.
Eu nu aveam cunostinţă de lucrurile astea şi ţin să cred că nu au fost cazaţi sau ţinuţi la subsol... Preţul de cazare aici era sub standardul prevăzut de lege. Sistemul prin care se pot aduce persoane de la un alt DGASPC din ţară este prin contractare directă sau prin participare la licitaţie.
Pentru cele 5 persoane de la Bucuresti de la Sectorul 6, ei m-au contactat pentru a-i prelua pentru că nu-i mai primeau în niciun centru datorită gravităţii bolii lor şi a diagnosticului. Aici a fost cazată până aseară şi mătuşa mea, cu dizabilităţi. Nu am încercat să ne batem joc de absolut nimeni. Celălalt centru a fost închis... doi pereţi cu igrasie şi paturile modificate să nu se lovească şi să sară din pat. Pe acesta l-au închis primul şi ne-a fost retrasă licenţa şi acolo şi aici. Nu am făcut acest lucru pentru venituri. Suntem deschişi pentru orice colaborare cu instituţiile statului" a declarat Cosmin Papiuc.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰