Antena Meniu Search
x

Curs valutar

IGPR face verificări, după ce Andreea şi Vlad Cosma au reclamat falsificări ale testelor cu poligraful făcute la IPJ Buzău

Poliţia Română anunţă că s-a constituit o echipă de control pentru a face verificări la IPJ Buzău, după ce Andreea Cosma si Vlad Cosma au reclamat nereguli

de Redactia Observator

la 26.03.2018 , 14:36

IGPR face verificări, după ce Andreea şi Vlad Cosma au reclamat falsificări ale testelor cu poligraful făcute la IPJ Buzău - Sursă: Hepta

Poliţia Română anunţă că s-a constituit o echipă de control pentru a face verificări la IPJ Buzău, după ce deputatul PSD Andreea Cosma şi fratele acesteia au a reclamat că testele cu poligraful făcute acolo ar fi fost falsificate.

Ministrul Afacerilor Interne Carmen Dan a anunţat încă de luni dimineaţă că vor fi făcute verificări la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău, după ce şi deputatul Andreea Cosma, dar şi fratele acesteia au susţinut că, pentru susţinerea unor declaraţii mincinoase, martori falşi trimişi de la DNA Ploieşti erau testaţi cu aparatul poligraf de la Buzău, iar proba era prezentată în instanţă.

„Conducerea Poliţiei Române a dispus constituirea unei echipe de control, pentru verificarea aspectelor în cauză, semnalate la nivelul IPJ Buzău. Activitatea de verificare se efectuează sub coordonarea specialiştilor Direcţiei Control Intern şi a Institutului Naţional de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române”, anunţă luni IGPR.

Articolul continuă după reclamă

Reprezentanţii instituţiei precizează că la IPJ Buzău, în perioada 2014-2017 au fost făcute 91 de testări cu aparatul poligraf, niciun rezultat nefiind contestat.

În funcţie de rezultatul verificărilor vor fi luate măsuri, mai spune Poliţia.

Sursă: News.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Puneţi în aplicare sfaturile primite de la specialiştii în parenting?
Observator » Evenimente » IGPR face verificări, după ce Andreea şi Vlad Cosma au reclamat falsificări ale testelor cu poligraful făcute la IPJ Buzău