Ilie a murit în timp ce vorbea cu fiul său la telefon. Bărbatul din Argeş s-a dezechilibrat şi a căzut într-o fântână
Sfârşit cumplit pentru un bărbat din comuna argeşeană Oarja. Bărbatul vorbea la telefon cu fiul său, când s-a dezechilibrat şi a căzut într-o fântână.
Tânărul şi-a sunat înapoi tatăl, însă cum nu răspundea, a apelat-o pe mama sa şi i-a spus că s-ar putea să se fi întâmplat ceva grav. Ştiind că soţul său obişnuia să fumeze stând aşezat pe marginea puţului, femeia s-a dus acolo. A găsit telefonul mobil lângă gura puţului, aşa că a bănuit imediat că s-a întâmplat ceva grav.
A murit vorbind cu fiul său la telefon
A sunat la 112 şi a cerut ajutorul. La fața locului s-au deplasat trei echipaje, inclusiv o autospecială de descarcerare grea și o ambulanță SMURD, precum şi o ambulanţă a serviciului judeţean. Un militar a coborât în fântână asigurat cu frânghii de colegii săi și l-a scos pe bărbatul care nu dădea semne de viaţă, informează ziarulargesul.ro.
Echipele medicale au demarat deîndată procedurile de resuscitare şi au plecat cu victima către spital. Personalul Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean a continuat resuscitarea sperând că-l va putea readuce la viaţă pe Ilie, în vârstă de 52 de ani, dar eforturile au fost zadarnice şi la ora unu a nopţii de duminică spre luni s-a declarat decesul.
Tragedia a avut loc duminică în jurul orei 22.45. Cercetările continuă pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs nenorocirea.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰