Video Imagini dramatice după un accident cu două TIR-uri în tunelul Bahna din Mehedinţi. Unul dintre şoferi, rămas încarcerat în cabina strivită
Un accident rutier violent a avut loc, în urmă cu puţin timp, pe DN6, zona localității Ilovița din județul Mehedinți, în care au fost implicate două TIR-uri, unul românesc şi celălalt bulgăresc. Dezastrul s-a produs în tunelul Bahna,după ce unul dintre cele două autotrenuri ar fi pătruns pe contrasens. La această oră, traficul este blocat pe ambele sensuri de mers.
Din primele informaţii, un autotren înmatriculat în România, care circula regulamentar, a fost acroşat de un autotren cu numere bulgăreşti, care, din motive încă neştiute, ar fi pătruns pe contrasens.
Impactul a fost unul foarte violent. Aproape 100 de metri, autotrenul bulgăresc a raşchetat tunelul, de la un capăt la altul, iar imaginile de la locul accidentului arată dimensiunea dezastrului.
Şoferul TIR-ului bulgăresc a rămas blocat între fiarele cabinei
Şoferul TIR-ului înmatriculat în Bulgaria a fost grav rănit şi a rămas încarcerat între fiare. După ce l-au extras, pompierii l-au predat echipajului medicilor de pe Serviciul de ambulanţă din Mehedinţi. , fiind nevoie de intervenţia pompierilor pentru a putea fi extras.
Circulaţia este blocată în zonă, formându-se kilometri de maşini pe ambele sensuri de mers.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰