Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Încă 6 avioane F-16 olandeze vor sosi la Centrul European de Pregătire din România. Sunt destinate instruirii piloţilor ucraineni

Încă șase aeronave F-16 olandeze vor sosi la Centrul European de Pregătire din România, pentru instruirea piloţilor ucraineni. Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr a făcut anunţul după întâlnirea cu omologul său din Regatul Ţărilor de Jos. Olanda s-a angajat să livreze între 12 şi 18 avioane F-16, iar primele cinci au ajuns încă din noiembrie.

de Redactia Observator

la 17.02.2024 , 20:30

Ministrul Apărării Angel Tîlvăr a anunţat, în urma întâlnirii cu Kajsa Ollongren, ministrul apărării din Regatul Ţărilor de Jos, că încă şase aeronave F-16 olandeze vor sosi la Centrul European de Pregătire F-16 din România în următoarele luni. Dislocarea a trei aeronave MQ-9 Reaper fără pilot în România pe parcursul anului 2024 a fost un alt subiect pe agenda discuţiilor.

Trei drone MQ-9 Reaper urmează să ajungă în România, în acest an

”Încă şase aeronave F-16 olandeze vor sosi la Centrul European de Pregătire F-16 din România în următoarele luni.Am mulţumit doamnei Kajsa Ollongren, ministrul apărării din Regatul Ţărilor de Jos, cu care am avut o întrevedere în marja Conferinţei de Securitate de la München, pentru decizia Guvernului de la Haga de a contribui substanţial, prin dislocarea de trupe şi tehnică militară de înaltă performanţă în România, inclusiv prin aeronave F-16, la întărirea apărării flancului estic al NATO şi, în particular, a regiunii Mării Negre”, a scris Tîlvăr pe Facebook.

Vezi și

Conform ministrului Apărării, progresele programelor de instruire comune, participarea militarilor olandezi, în 2022 şi 2023, la Grupul de Luptă NATO condus de Franţa, dislocarea a trei aeronave MQ-9 Reaper fără pilot în România pe parcursul anului 2024 şi dislocarea de aeronave la Centrul European de Pregătire F-16 de la Feteşti au constituit, de asemenea, teme de discuţie în cadrul întâlnirii cu omologul olandez.

”În ceea ce priveşte sprijinul pentru Ucraina, am amintit sprijinul ferm al României pentru instruirea piloţilor ucraineni în cadrul Centrul European de Pregătire F-16, atunci când aceştia vor atinge nivelul de pregătire care le va permite începerea antrenamentelor la Feteşti”, precizează Angel Tîlvăr.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Încă 6 avioane F-16 olandeze vor sosi la Centrul European de Pregătire din România. Sunt destinate instruirii piloţilor ucraineni