Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Incendiu de 24 de ore la un depozit de deşeuri din Satu Mare. 60 de pompieri se luptă cu flăcările

De aproape 24 de ore arde un depozit cu deşeuri din Satu Mare. Flăcările le-au dat bătăi de cap toată noaptea pompierilor. În zorii zilei, a urmat o nouă rundă de intervenţii cu şase autospeciale. Operaţiunea este o adevărată provocare pentru salvatori. Ieri, patru pompieri au ajuns la spital după ce li s-a făcut rău în timpul intervenţiei din cauza temperaturilor caniculare şi a efortului fizic intens. 

de Simona Vasiac

la 12.07.2024 , 13:34

Este o intervenţie foarte dificilă având în vedere şi faptul că municipiul Satu Mare se află sub cod portocaliu de caniculă. Flăcările au fost zărite ieri în jurul orei 15 de către un angajat care se afla în timpul programului de lucru.

Incendiu de 24 de ore

S-a dat alarma la 112, iar toată noaptea  pompieri din trei judeţe Satu Mare, Bihor şi Maramureş, peste 60 de salvatori s-au luptat cu flăcările. O fac şi la această oră pentru că incendiul nu a fost stins, iar suprafaţa iniţială care a fost de 3.000 de metri pătraţi care a fost afectată s-a triplat.

Vezi și

La finalizarea şi lichidarea acestui incendiu va fi alcătuită o comisie care va stabili şi cauzele incendiului de proporţii înregistrat în municipiul Satu Mare. 

Simona Vasiac Like

Vin din colțul de țară unde se agață harta în cui. Fiecare om care pășește în acest loc își retrăiește copilăria și asta încerc să arăt dincolo de ecran.

Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că România se îndreaptă spre o direcţie bună?
Observator » Evenimente » Incendiu de 24 de ore la un depozit de deşeuri din Satu Mare. 60 de pompieri se luptă cu flăcările