Observator » Evenimente » Incendiu la un apartament din Gherla. Focul ar fi pornit de la o ţigară

Video Incendiu la un apartament din Gherla. Focul ar fi pornit de la o ţigară

Anda Anghelache | Timp citire: 1 minut
Publicat la 30.03.2026, 09:25 | Modificat la 30.03.2026, 09:29

Incendiu violent, aseară, în municipiul Gherla din judeţul Cluj! Flăcările au izbucnit într-un apartament şi au făcut scrum balconul locuinţei, dar şi o cameră.

Vâlvătaia a fost atât de puternică, încât, s-a extins şi la apartamentul de deasupra, iar norul dens de fum a băgat în spaimă oamenii. Din fericire, salvatorii au acţionat rapid şi nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Pompierii au stabilit că focul a pornit din cauza unei ţigări uitate aprinsă.