Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Incendiu la un spital din Bihor, după ce un pacient a dat foc intenţionat la o saltea din salon

A fost panică, azi-noapte, la Spitalul din Aleşd, judeţul Bihor!  Unul dintre pacienţi a dat foc intenţionat la o saltea din salonul în care era internat, iar flăcările şi fumul i-au speriat atât pe medici, cât şi pe ceilalţi pacienţi. Mai multe echipaje de pompieri au sosit imediat la faţa locului şi au reuşit să stingă rapid flăcările, înainte de a se produce o tragedie.

de Redactia Observator

la 18.06.2022 , 07:45

- AlesdOnline

Un incendiu a izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă la un salon al Secţiei de Pneumologie al Spitalului Orăşenesc Aleşd, doi pacienţi necesitând îngrijiri medicale. Conform directorului unităţii sanitare, incendiul ar fi fost provocat intenîionat de un pacient.

Un pacient ar fi pornit focul într-un salon al spitalului

Potrivit unui mesaj transmis de ISU Bihor, evenimentul a fost sesizat puţin după miezul nopţii.

Articolul continuă după reclamă

„La ora 00.06, ISU Bihor a fost sesizat cu privire la producerea unui incendiu la un salon al Secţiei de pneumologie a Spitalului Orăşenesc Aleşd. Echipajele de pompieri au localizat şi lichidat incendiul în aproximativ 15 minute. Din salonul afectat de incendiu, personalul spitalului a evacuat doi pacienţi, alte cinci persoane autoevacuându-se în momentul producerii evenimentului”, a anunţat ISU, potrivit news.ro

La faţa locului au fost mobilizate trei echipaje de pompieri militari din cadrul Staţiei Aleşd cu o ambulanţă SMURD de tip B2 şi două autospeciale de stingere, pompierii Detaşamentului 2 Oradea, cu o autospecială de transport victime multiple şi echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea.

Doi pacienţi au avut nevoie de îngrijiri medicale

În salon se aflau doi pacienţi. Unul dintre ei s-a ales cu arsuri serioase la gambă, iar celălalt a fost intoxicat cu monoxid de carbon, fiind transportat la Spitalul Judeţean Oradea. Alte cinci persoane s-au autoevacuat.

Managerul Spitalului din Aleşd, Florin Creţ, a declarat pentru AlesdOnline, că incendiul a fost provocat de un pacient în mod intenţionat. Focul a fost observat de angajaţii spitalului, care au sunat imediat la 112 şi au început evacuarea pacienţilor. Sunt mai multe pagube materiale, salonul era renovat recent, iar instalaţia electrică fusese verificată şi există detectoare de oxigen. Spitalul are autorizaţie pentru securitate la incendii.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Incendiu la un spital din Bihor, după ce un pacient a dat foc intenţionat la o saltea din salon