Incendiu puternic la o sală de sport din Iaşi. Vâlvătaia a cuprins şi blocul de apartamente, aflat la 2 metri distanţă. 20 de persoane s-au autoevacuat
Incendiu uriaş la o sală de sport din Iaşi. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale pentru stingerea flăcărilor. Vâlvătaia a fost aşa de puternică încât a afectat şi blocul de apartamente situat la 2 metri distanţă. 20 de persoane au fost evacuate.
Din primele informaţii, incendiul ar fi izbucnit de la un generator din centru spa, informează reporterul Observator Clara Mihociu. Potrivit ISU Iași, incendiul a izbucnit la o sală de sport de pe strada Pantelimon Halipa.
20 de persoane au fost evacuate
La fața locului intervin trei autospeciale de intervenție și stingere cu apă și spumă, un echipaj de primă intervenție și comandă, o autospecială pentru transport apă, două autoplatforme pentru salvarea de la înălțime, două echipaje de prim ajutor calificat, cu 28 subofiteri și 1 ofițer în primă intervenție.
Forțele au fost suplimentate cu o autospecială pentru transport victime multiple, două autospeciale de
- S-a aprins ca o torţă şi a ars tot în cale. Un garaj s-a făcut scrum în doar câteva minute, în Cluj
- O bătrână din Iaşi a murit, arsă de vie, în propria casă. Jarul care a sărit din sobă a aprins întreaga...
- Un bărbat de 61 de ani a murit, în urma unui incendiu puternic izbucnit la o locuinţă din Arad
intervenție și stingere cu apă și spumă, un echipaj de descarcerare și o autocisternă pentru transportul apei.
20 de persoane au fost evacuate. Momentan au fost asistate 3 persoane, 2 au refuzat transportul la spital, ambele au făcut atac de panică, iar una a fost transportată la spital cu arac de panică.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰