Video Incendiu uriaș la un spital din Chile. Sute de pacienți, inclusiv bolnavi Covid intubați, au fost evacuaţi. Niciun mort
Un incendiu uriaș a izbucnit la un spital din capitala chiliană Santiago, 350 de pacienţi care se aflau în acel moment în spital fiind evacuați în siguranță. Potrivit primelor informații, incendiul nu a făcut victime, în ciuda faptului că flăcările au cuprins mare parte din clădire.
- Toți pacienții spitalului San Borja din Santiago, inclusiv pacienți Covid-19 conectați la ventilatoare, au fost transportați la alte spitale.
Autoritățile din domeniul Sănătății au declarat că toți pacienții spitalului San Borja din Santiago, inclusiv pacienți Covid-19 conectați la ventilatoare, au fost transportați la alte spitale.
Agenția metropolitană de sănătate din Santiago a declarat că incendiul a izbucnit într-o cameră de cazan, iar procurorii locali au spus că ar fi putut fi din cauza unui scurtcircuit electric, scrie AP.
Întreg spitalul a fost cuprins de fum și zeci de autospeciale de pompieri și alte vehicule de urgență au înconjurat clădirea.
Pompierii au declarat că incendiul a fost controlat sâmbătă dimineață.
„Nimeni nu a murit. Toate transferurile au avut loc cu mare calm”, a declarat ministrul Sănătății, Enrique Paris.
În Chile s-au confirmat până acum 700.000 de cazuri de infectare cu coronavirus şi 18.000 de decese asociate acestei cauze. Până acum, au fost vaccinaţi 56.000 de locuitori.
Imagini de la evacuarea pacienților și intervenția pompierilor
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰