Antena Meniu Search
x

Video Incendiul din Iaşi. Mama care şi-a aruncat bebeluşul de la etajul 3 l-a îmbrăcat înainte cu multe haine groase. Ambii sunt în stare gravă

Încercare disperată de supravieţuire în Iaşi. O mamă şi-a aruncat bebeluşul de doar 6 luni pe geam, ca să-l salveze din flăcările ce i-au cuprins apartamentul. Apoi a sărit şi ea, de la etajul al treilea. Salvatorii spun că femeia şi-a îmbrăcat copilul cu mai multe rânduri de haine ca să-i atenueze impactul cu solul. Cele două victime au ajuns la spital în stare gravă. În incendiu ar fi ars mai multe bunuri, piese de mobilier şi haine. Pompierii încearcă acum să afle ce a dus la izbucnirea flăcărilor. 

Clara Mihociu
de Clara Mihociu

la 10.01.2024, 17:12

Vezi și

Scene cumplite în Iaşi, unde un apartament de pe aleea Decebal a luat foc. "Copilul în vârstă de 6 luni este la Spitalul de Pediatrie, iar medicii spun că este în stare critică - a intrat în stop cardio-respirator odată ce a ajuns la spital. La "Sfântul Spiridon" a ajuns şi mama sa, care ar fi medic rezident, spun vecinii din bloc. Totul s-a întâmplat în jurul orei 15, când s-a dat apelul la 112 cu privire la incendiul de la apartamentul aflat la etajul al treilea", transmite Clara Mihociu, reporter Observator.

Incendiu în Iaşi. O femeie şi-a aruncat bebeluşul de la etajul 3, apoi a sărit şi ea

"Până la sosirea echipajelor de pompieri, femeia îşi aruncase, se pare, copilul de 6 luni îmbrăcat în mai multe rânduri de haine pe geam, într-o încercare disperată de a-l salva, spun martorii, după care s-a aruncat şi ea. Pompierii i-au găsit pe cei doi lângă bloc, erau în stare gravă, i-au luat cu o ambulanţă şi i-au dus la cele două unităţi spitaliceşti unde primesc îngrijiri medicale", adaugă Clara Mihociu, reporter Observator.

"Între timp, se fac verificări şi poliţiştii vor vedea cum anume s-a produs incendiul. Anchetatorii vor să stea de vorbă şi cu soţul femeii, pentru a vedea dacă era acasă, dacă s-au certat înainte sau dacă vorbim doar despre un incendiu accidental", spune Clara Mihociu, reporter Observator.

Pe acelaşi subiect

ISU Iaşi reface firul evenimentelor

"În data de 10 ianuarie 2024, la nivelul municipiului Iași, la ora 15:06, printr-un apel la 112 a fost anunțat un incendiu care se manifesta cu flacără deschisă la un apartament. Odată alertați, pompierii militari au dislocat 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 1 autoscară, 1 ambulanță SMURD. Totodată, la caz a fost alocată și o ambulanță a Serviciului Public de Ambulanță Iași", se arată în comunicatul ISU Iaşi.

"În drum spre locul de manifestare a incendiului (15:09), reprezentanții ISU află de precipitarea a 2 persoane (mamă și un minor)de la etajul 3 al unui bloc de 4 niveluri. Dată fiind această situație, forțele de intervenție sunt suplimentate cu încă o autospecială de stingere cu apă și spumă și încă o ambulanță a Serviciului Public de Ambulanță Iași. Odată ajunși la locul incidentului (15:14), echipajele medicale au acordat celor două victime primul ajutor, au fost stabilizate, iar mai apoi transportate la unități medicale pentru continuarea îngrijirilor medicale care se impun acestora", adaugă ISU Iaşi.

Incendiul din Iaşi a fost lichidat

"La acest moment, în ceea ce privește incendiul, acesta a fost lichidat (15:40), arderea manifestându-se pe o suprafață de aproximativ 25 mp la elemente de mobilier și materiale textile", au precizat reprezentanţii ISU Iaşi.

Ți-a plăcut acest articol?

Like | 1 vot
Întrebarea zilei

Ce alegeți de 1 Mai, grătar la pădure sau grătar la terasă?

Observator » Evenimente » Incendiul din Iaşi. Mama care şi-a aruncat bebeluşul de la etajul 3 l-a îmbrăcat înainte cu multe haine groase. Ambii sunt în stare gravă