Industria care face bani din nesiguranțele tinerilor. Cum se vând succesul, statutul și "masculinitatea"
Presiunea financiară și lipsa unui start sigur în viață vin la pachet cu vulnerabilități mult mai adânci. Ce înseamnă, de fapt, să fii bărbat? Este întrebarea la care tot mai mulți băieți caută răspunsuri în aceste zile, însă nu în familie sau la școală, ci în comunități online obscure, numite manosferă. Aceste platforme fac profituri uriașe promițând succes și statut unor tineri lăsați fără repere. În realitate, aceste comunități sunt doar un paravan pentru un discurs profund misogin și agresiv la adresa femeilor, copiat fidel după modelul fraților Tate. Tinerii sunt învățați cum să găsească o parteneră și cum să o domine prin forță, iar de la aceste idei, până la violența reală din şcoli sau de pe stradă, e doar un pas.
Li se promit transformări radicale, de la succes financiar şi tehnici de seducție, la controlul emoţiilor şi o disciplină de fier prin antrenamente fizice intense. Aceste tabere de masculinitate atrag tot mai mulți băieți vulnerabili, dispuși să plătească sume mari pentru a deveni "bărbaţi alfa". Sfaturile, aparent inofensive, ascund însă un fenomen mult mai complex: manosfera, o rețea de comunități online care transformă femeile într-un adversar, iar dominația, agresivitatea și controlul... în dovezi ale masculinității.
Bărbaţii caută validare pe internet într-un moment în care vechile repere despre masculinitate s-au schimbat. Rolul bărbatului nu mai este definit exclusiv prin autoritate sau poziția de unic furnizor al familiei. De aici şi sentimentul de nesiguranță al adolescenţilor de astăzi.
"Bărbații sunt îndemnați să fie mai masculini, să își reia masculinitatea înapoi, să-și crească nivelul de testosteron, să se ducă la sală, să aibă mușchi, să pună femeia la locul ei. Din păcate ne întoarcem iarăși înapoi în evul mediu. Ea are două componente aici. Nevoia de a găsi o parteneră și nevoia de a domina acea parteneră în același timp după regulile patriarhatului clasic. Adică bărbatul poate să facă ce vrea, femeia nu poate să faca ce vrea", a declarat Marian Hurducaș, specialist marketing.
"Am tot auzit chestii de genul femeia ar trebui să fie pe o scară mai joasă sau că bărbatul ar trebui să fie mereu capul familiei şi să se facă tot ce spune ei. Mie mi se pare că ar trebui să fim egali", spune un tânăr.
"Manosfera aceasta s-a dezvoltat într-o epocă în care rețelele sociale sunt folosite extrem de mult și algoritmii găsesc singurătatea băieților și reușesc să o... monetizeze", a declarat Alexandru Dincovici, antropolog.
Şi de aici, o întreagă industrie. Cei care consumă mesajele nu rămân întotdeauna doar spectatori. Unii le reproduc, le distribuie și devin, fără să-și dea seama, parte din mecanismul care răspândeşte acest model toxic printre cei mai vulnerabili, adolescenţii de 13-14 ani.
Printre cele mai cunoscute figuri asociate manosferei sunt frații Andrew și Tristan Tate. Succesul lor arată cât de profitabil poate deveni acest tip de discurs, dar şi cât de mulţi băieţi din noile generaţii ar putea deveni agresorii de mâine.
