Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Declaraţii aiuritoare ale interlopului brăilean, suspectat că i-a injunghiat pe sportivi: "Am fost bătut cu bestialitate un sfert de oră" (Video)

Principalul suspect pentru înjunghierea baschetbaliştilor americani din Brăila a fost reţinut pentru tentativă de omor. S-a predat azi dimineaţă, însă susţine că de fapt el este victima. Sportivii americani l-ar fi atacat în club, iar el nu a făcut decât să se apere.

de Redactia Observator

la 17.09.2018 , 19:58

Principalul suspect pentru înjunghierea baschetbaliştilor americani din Brăila a fost reţinut pentru tentativă de omor. S-a predat azi dimineaţă, însă susţine că de fapt el este victima. Sportivii americani l-ar fi atacat în club, iar el nu a făcut decât să se apere.

Cunoscut sub porecla Dasaev, suspectul este un personaj temut în Brăila. A făcut ani grei de închisoare pentru viol şi proxenetism, iar în tinereţe a şocat oraşul. Se răzbuna cu sabia pe rivalii săi.

Joseph McClain, baschetbalist: Individul a venit de nicăieri, ne-a atacat, ne-a lovit cu pumnul colegii. Apoi s-a întors cu un cuţit. L-a atacat pe D.B (Darrel Bowie n.r.), apoi a venit şi după mine.

Vezi și

Daniel Husein, suspect: Dânşii, aceşti sportivi stăteau în faţa toaletei şi nu permiteau nimănui să treacă, am cerut voie să trec odată, de două ori, de trei ori. S-a întors unul, m-a lovit înjurând şi de aici a fost toată altercaţia.

Pe acelaşi subiect

Daniel Husein, zis Dasaev, s-a predat după o zi şi jumătate de la atacul din club. 

Cei doi baschetbalişti americani sunt încă în spitale. 

Darrel Bowie, de 24 de ani, s-a ales cu un plămân perforat şi a fost transportat în Bucureşti.

Colegul său, Joseph McClain, a fost operat la Brăila. Încă nu înţelege de ce a fost atacat.

Joseph McClain, baschetbalist: I-a atacat doar pe negrii care erau cu noi, i-am spus de mai multe ori să înceteze, pentru că nu i-am făcut nimic, nu l-am enervat, nu am spus nimic lipsit de respect. 

Dasaev este un individ de temut în Brăila, cu ani grei de puşcărie la activ. Azi dimineaţă, a venit de bună voie la poliţie. Avea o cu totul altă poveste despre bătaia din club.

Daniel Husein, suspect: Au sărit toţi pe mine, au fost patru sau cinci inşi care au sărit pe mine, eu am ripostat cum am putut, am fost bătut cu bestialitate un sfert de oră, m-am retras în toaleta barului. Au vrut să intre şi acolo peste mine, am ţinut uşa.

Mircea Ciutac, procuror: Sunt mai multe persoane implicate, avem o singură persoană care a folosit cuţitul, după declaraţiile martorilor.

Poliţiştii îi caută şi pe ceilalţi agresori. După audieri, Dasaev a fost reţinut pentru 24 de ore. 

Sorin Ispas, avocat: Trei acuzaţii. Tulburarea ordinii şi liniştii publice şi o infracţiune de tentativă la infracţiunea de omor şi folosirea fără drept de obiecte periculoase.

Daniel Husein, zis Dasaev, a fost condamnat în 2007 la 20 de ani de puşcărie pentru viol şi proxenetism de un tribunal din Spania. A executat doar 10 ani din pedeapsă. Când avea 18 ani, a bătut un bărbat care a avut nevoie de 100 de zile de îngrijiri medicale. Iar trei ani mai târziu, mutila cu o sabie alt bărbat în timpul unei tâlhării. Şi azi oamenii se tem de el.

Darrel Bowie şi Joseph McClain vor avea nevoie de 45, respectiv 30 de zile de îngrijiri medicale. Sportivii nu au asigurare medicală, pentru că nu apucaseră să încheie toate formalităţile. 

Mircea Totolici, preşedinte Cuza Vodă: În această situaţie, vă daţi seama, eu am o singură variantă şi e, din punctul meu de vedere, varianta corectă, tot ceea ce va însemna ca şi cheltuieli medicale va trebui suportat de către clubul nostru şi le vom suporta.

O problemă reală a celor de la ACS Cuza Sport, de aici, din Brăila, este cum vor continua să intre în competiţia sportivă în sezonul actual. Foarte mulţi dintre jucători se feresc să vorbească în faţa camerei despre cele întâmplate şi, de asemenea, se pune problema inclusiv despre eventuale plecări de la această echipă.

Joseph McClain, baschetbalist: Nu vreau ca acest incident să afecteze reputaţia tuturor românilor, a fost doar un incident nefericit, dar eu, personal, aş vrea să mă întorc acasă acum. 

Joshua Keyes, martor: Cred că voi pleca înapoi în America să fiu alături de familia mea.

Atacul asupra baschetbaliştilor din Brăila aminteşte de cazul Hardy Chauncey. În 2011, baschetbalistul stabilit în Girgiu a murit după ce a fost lovit tot într-un club.  

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Declaraţii aiuritoare ale interlopului brăilean, suspectat că i-a injunghiat pe sportivi: "Am fost bătut cu bestialitate un sfert de oră" (Video)