Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Iubitorii de animale au venit şi de la sute de kilometri ca să adopte un nou membru al familiei: ''Era singura din ţarc, era cea mai tristă''

A fost o zi mare pentru zeci de câini şi pisici fără stăpân care şi-au găsit în sfârşit salvarea. Au de acum o casă a lor pe care vor pune stăpânire în următorii ani. Oamenii au venit de la sute de kilometri distanţă, în Capitală, ca să adopte un nou membru al familiei.  

de Redactia Observator

la 15.10.2022 , 19:39

Pe scena Grădinii de Vară a teatrului Constantin Tănase, vedele zilei au fost câinii şi pisicile. Au fost salvaţi de voluntari de pe străzi şi aduşi aici să-şi găsească o casă şi familie. Pentru Cleo, o căţeluşă metis de patru luni, a fost ziua norocoasă. 

''Avem 3 pisici acasă, iar câine ne dorim de mult timp, chiar de mult timp. Era singura din ţarc şi era cea mai tristă şi am zis de ce nu şi s-a intamplat. E o dorinţă mai veche. Ne dorim de ceva vreme şi la Călăraşi nu am avut posibilitatea.''

Copiii s-au topit de fericire când au văzut animăluţele

Vezi și

Copiii au fost fascinaţi de animale şi cu greu s-au lăsat convinşi de părinţi că nu le pot lua acasă pe toate. 

Pe acelaşi subiect

''Vreau să mă uit la animăluţele drăguţe. Imi plac câinişorii.

Şi vrei să pleci cu un câine acasă? Mama mea nu mă lasă, dar vreau să iau o pisică. O să am eu grijă de câinele meu, că e mai greu de îngrijit şi sora mea de pisică.'' 

Tot cu o pisică a plecat şi Bianca. 

''Îmi doream foarte mult să fie cineva cu noi în casă. Câinii sunt afară şi automat avem nevoie de un sufleţel in casă cu noi. A fost aşa să zic dragoste la prima vedere cu Kay. Are o lună de zile.''

Pe la târg a trecut şi directorul teatrului care a găzduit târgul de adopţii.  

Reporter: Vă bate gândul să plecaţi de aici cu vreun animăluţ?

Vasile Muraru, director Teatrul Constantin Tănase: Mi-e frică că o să înceapă scandalul. Având şi alţii acasă şi pisica e geloasă. Era o doamna acolo care îmi spunea că i-a trăit 18 ani pisica si acum ar fi vrut să ia alta si ma gândeam la a mea care se numeşte Miruţa şi are 16 ani...

Voluntarii salvează zilnic câte 10 căţei abandonaţi pe străzile capitalei. Îi duc la adăposturi şi apoi le caută stăpâni.

Cătălina Trănescu, reprezentant ASPA: Ea este Blacky şi am găsit-o abandonată alături de frăţiorii ei. Asa cum vă povesteam, de cele mai multe ori îi găsim în cuiburi. Deci nu se abandonează un căţel, se abandonează efectiv tot cuibul mamei. Sunt peste 1.200 de căţei în cele 3 centre ASPA.

Târgurile de adopţii vor continua. Peste două săptămâni câini şi pisici îşi vor căuta stăpân în Snagov. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Iubitorii de animale au venit şi de la sute de kilometri ca să adopte un nou membru al familiei: ''Era singura din ţarc, era cea mai tristă''