Video Jandarmul care a intrat primul în autocarul de la Unirii povestește cum a încercat să îl salveze pe turistul care a murit. ”Era pe partea stângă, era conștient”
Noi mărturii despre accidentul în care a fost implicat autocarul plin cu turişti greci. Un jandarm aflat în timpul liber a intervenit printre primii. Şi-a dat seama că pasagerii sunt striviţi de plafon şi a încercat să îi ajute cât mai repede. Doar pe bărbatul de 53 de ani, care a decedat la scurt timp de la impact, nu a putut să îl elibereze. Autopsia acestuia a fost finalizată azi iar mâine trupul va fi repatriat.
Petre este de 16 ani jandarm în Bucureşti. Era în timpul liber şi se întorcea acasă prin pasajul Unirii, când a avut loc tragedia. Nu a stat pe gânduri şi a intervenit imediat.
Petre Pălărie, jandarm: Am intrat in autocar si i-am scos. Majoritatea erau plini de sânge.
Şi-a dat seama că trebuie să acţioneze rapid. Ca să elibereze pasagerii, a rupt câteva scaune. L-a văzut şi pe turistul de 53 de ani, prins ca într-o menghină şi a încercat să îl ajute.
Petre Pălărie: Era pe partea stângă a autocarului. tc 6.18 Era conştient. Erau bucăţi de plastic din tavanul autocarului care îi presa destuld e rău. Am scos bucăţile de plastic.
- Jandarmul care a intrat primul în autocarul de la Unirii povestește cum a încercat să îl salveze pe turistul...
- "Jos pălaria pentru Petre". Jandarmul, aflat în timpul liber, a devenit eroul unor victime din accidentul de la...
- "Vreau să-i mulțumesc lui Florin, pentru că a salvat viața fiicei mele". O mamă din Constanța, mesaj...
A fost descarcerat în cele din urmă de salvatori, care l-au resuscitat lângă autocar. La scurt timp însă, bărbatul a decedat. Fiul său, de 21 de ani, a ajuns în România iar azi, chiar de ziua lui, a participat la procedura legală de identificare. Nu a putut rosti niciun cuvânt în faţa camerelor de filmat. Necropsia a fost efectuată de medicii legişti iar cadavrul va fi repatriat cel mai probabil în cursul zilei de mâine.
Trei turişti greci rămân internaţi în spitalele din Bucureşti
Dintre răniţi, trei turişti greci rămân încă internaţi în spitalele din Bucureşti. Unii au vorbit deja cu anchetatorii, care încearcă să stabilească cine a fost devină. Şoferul grec al autocarului insistă că aplicaţia GPS l-a dirijat prin pasaj. Avocatul său susţine că nu a văzut semnul care limita înălţime la 3,5 metri.
Alexandru Mateescu, avocatul grecului: El mergea aşa. Şi exact în fracţiunea aceia de secundă, exact prin dreptul ăla au fost maşini şi o maşină i-a pbturat vederea. A văzut cum stau lucrurile, aşa şi a frânat, există un sistem. Deci nu stia daca incape sau nu in pasaj. Nu stia. Zice, nici nu mă gândeam că astea nu sunt adaptate.
În faţa procurorului, conducătorul auto s-a prelevat de dreptul la tăcere. Este cercetat în libertate şi a fost lăsat să plece în Grecia, dar se va întoarce dacă va fi nevoie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰