Observator » Evenimente » Jocurile de noroc, interzise la mai puțin de un kilometru de locuințe, în Drăgășani

Jocurile de noroc, interzise la mai puțin de un kilometru de locuințe, în Drăgășani

Jocurile de noroc ar putea fi interzise la mai puțin de un kilometru de locuințe, în Drăgășani - Sursa: Profimedia
Denisa Vladislav | Timp citire: 1 minut
Publicat la 30.04.2026, 15:57 | Modificat la 30.04.2026, 15:57

Conducerea Primăriei Drăgășani a finalizat regulamentul pentru desfășurarea activităților de jocuri de noroc, care prevede scoaterea acestora din zonele rezidențiale. Potrivit propunerii, sălile nu vor mai putea funcționa la mai puțin de 1.000 de metri de ultima clădire cu destinație de locuință sau de utilitate publică.

Proiectul a fost iniţiat de primarul Costinel Stoica în urma dezbaterii publice care a avut loc în urmă cu câteva săptămâni şi vizează toate formele de jocuri de noroc, de la săli de slot-machine, agenţii de pariuri, agenţii loto care desfăşoară jocuri de videoloterie şi până la cazinouri.

Potrivit documentului, măsura nu va intra în vigoare imediat pentru toate locaţiile, ci se va aplica în funcţie de cum vor expira licenţele de funcţionare actuale, emise de către Oficiul Naţional pentru Jocurile de Noroc.

De asemenea, autorităţile din Drăgăşani vor să instituie şi o taxă anuală de 500 de lei/mp, pentru eliberarea autorizaţiei de funcţionare, dar şi amenzi de până la 5.000 de lei în cazul în care operatorii economici nu respectă condiţiile impuse prin regulament.

Articolul continuă după reclamă

În prezent, în municipiul din sudul judeţului Vâlcea funcţionează 137 aparate de tip slot-machine şi încă 10 Video Lottery Teminal, se arată în documentul pus dezbatere publică pe site-ul Primăriei Drăgăşani.