Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cum răspunde NATO dacă România este atacată de Rusia. Reportaj de la Cincu unde militarii au simulat respingerea unei ofensive

România va deveni unul din cei mai importanţi membri NATO, cu mii de militari străini dislocaţi pe teritoriul ţării. Peste 10.000 de americani vor fi detaşaţi la Kogălniceanu şi peste 4.000 de francezi, în judeţul Braşov. Miercuri, exerciţiile militare au fost în toi. 500 de militari din Belgia, Franţa, Canada şi Statele Unite au executat la Cincu cel mai spectaculos antrenament al anului.

de Redactia Observator

la 31.10.2024 , 10:51

În poligonul de la Cincu, militari din opt ţări NATO s-au antrenat miercuri după un scenariu complex care presupune respingerea unui atac inamic cu forţe terestre şi aeriene. Exerciţiul, denumit DACIAN FALL 2024, testează timpii de mobilizare a trupelor NATO pe flancul estic, în cazul unui atac al Rusiei.

"Au participat la exerciţiu Forţele Aeriene Române, cu avioane F16, alături de avioane F18 ale spaniolilor. Am avut elicoptere americane, elicoptere de atac româneşti, toate operând în acelaşi câmp de luptă. A fost cu adevărat o realizare", potrivit maiorului canadian Jordan Harp.

"Ne dorim din sufletul ca până în 2027 toate culoarele de mobilitate militară să fie agreate între naţiuni, astfel încât să putem face o mişcare rapidă a forţelor dinspre vest înspre est, în cazul unei provocări de securitate asupra României", spune generalul Vlad Gheorghiţă, şeful armatei române. 

Vezi și

De anul viitor, Franţa îşi va tripla numărul de militari dislocaţi în ţara noastră. "Vorbim de 4.000 de trupe, mai mult de 1.000 de vehicule şi va fi o provocare să reuşim acest lucru, dar acum ne pregătim pentru asta. Ideal ar fi să putem ajunge în România în mai puţin de două săptămâni", afirmă generalul francez Loic Girard.

Pe acelaşi subiect

La Kogălniceanu se construieşte cea mai mare bază NATO din Europa

"Vom avea aproximativ 600 de oameni care vor fi detaşaţi în România, din Belgia. Avem un întreg grup de luptă în pregătire care este gata de detaşare în cel mai scurt timp, pentru a veni în ajutorul brigăzii franceze care va veni în primăvară", a transmis colonelul belgian Bart Van Dyck.

Şi americanii vor veni în număr tot mai mare în ţara noastră în următorii ani. Asta în contextul în care la Mihail Kogălniceanu se construieşte cea mai mare bază NATO din Europa, care va putea găzdui peste 10 mii de militari.

"Vorbim despre o nouă pistă, care va fi construită paralel cu pista existentă, suprafețe de parcare, hangare pentru aeronave, turn de control, depozite de echipament, de muniții. Avem în proiect să construim zona socială pentru militari ca să poată să fie dislocaţi în unitate împreună cu familiile acestora. Grădinițe, școală, farmacii, absolut tot ceea ce este nevoie pentru traiul de zi cu zi al acestora", explică Nicolae Crețu, comandantul bazei aeriene 57 Mihail Kogălniceanu. Masterplanul bazei militare se întinde pe 20 de ani, iar statul român va investi 2,5 miliarde de dolari. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Cum răspunde NATO dacă România este atacată de Rusia. Reportaj de la Cincu unde militarii au simulat respingerea unei ofensive