Video La noapte intră în vigoare un cod portocaliu de viscol. Locul în care stratul de zăpadă a ajuns deja la 30 cm. Vântul va sufla cu 110 km/h
Semnele iernii sunt tot mai hotărâte. Jumătate din ţară este sub cod galben de lapoviţă, ninsoare şi vânt, iar în sud-est mai multe judeţe vor înfrunta cod portocaliu de viscol. Singurii care se bucură sunt iubitorii sporturilor de iarnă.
Pe schiori îi vom putea vedea pe pârtie de săptămâna viitoare însă, până atunci, turiștii care au ajuns deja în stațiune se pot bucura de câteva ture pe sanie. La Coata 1600 ninge în continuare de aproape 13 ore.
Cod galben în mai bine de jumătate de țară și un cod portocaliu pentru sud-estul țării
S-a depus și un strat destul de consistent de zăpadă. Mulți turiști deja au urcat pe munte pentru a se bucura de peisaj sau de o plimbare cu ATV-ul. În decor, stratul de zăpadă ajunge la 30 de centrimetri. Administratorii domeniilor schiabile au început deja pregătirile pentru a putea deschide pârtiile. Data promisă pentru zona Rânca este 1 decembrie la fel și la Voineasa, în Vâlcea, la domeniul schiabil Transalpina.
Au intervenit de altfel drumarii toată noaptea. Au acționat cu utilaje pentru deszăpezire și cu material antiderapant. Se criculă în condiții de iarnă spre munte. Va mai ninge și în zilele următoare, iar temperaturile vor fi din ce în ce mai scăzute. Meteorologii au emis două avertizări, un cod galben care vizează mai bine de jumătate de țară și un cod portocaliu pentru sud-estul țării. La noapte, la ora 02:00 intră în vigoare un cod portocaliu de viscol, iar în zonele montane înalte vântul va atinge, spune ANM, și 110 km/h.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰