Video "La prima bubuitură am zis că tună şi am ieşit pe hol". O femeie a ajuns la spital cu arsuri, după ce apartamentul său a explodat. Oamenii au crezut că e cutremur
Panică în urma unei explozii puternice în Capitală. Un apartament aflat într-un bloc de 11 etaje, vizavi de un mare spital, a sărit în aer. O femeie de 62 de ani a fost internată cu arsuri la nivelul feţei şi zeci de oameni au fost evacuaţi. Locatarii blocurilor vecine spun că s-au simţit ca la cutremur. Momentan, pompierii nu ştiu care este cauza exploziei.
În apartamentul în care s-a produs explozia locuiesc patru persoane. Doar una dintre ele, o femeie de 62 de ani, se afla înăuntru în momentul deflagraţiei. S-a ales cu arsuri grave pe faţă.
Suflul a fost atât de puternic încât geamul s-a făcut bucăţi
Cristina Filip, reporter Observator: Explozia s-a produs într-un apartament aflat la etajul trei al acestui bloc. Suflul a fost atât de puternic încât geamul s-a făcut bucăţi, iar cioburile s-au împrăştiat pe aici pe jos în toată parcarea.
Bucăţile de sticlă au ajuns pe capotele maşinilor, iar o perdea a fost smulsă şi dusă de suflu în creanga unui copac. Pereţii apartamentului s-au crăpat şi s-au împrăştiat pe palier, iar uşa de la intrare a fost scoasă cu totul din balamale.
- Explozie într-un bloc din Sectorul 4 din Capitală. 40 de persoane au fost evacuate
- "Am scos copilul, câinele, restul n-am ce face". Explozie la o hală de piese auto din Cluj, urmată de incendiu....
- Incendiile care devastează Grecia încep să se domolească. Cinci oameni şi-au pierdut viaţa până acum din...
Martor: La prima bubuitură am zis că tună şi am ieşit pe hol... Miros de cablu ars!
Femeia rănită a fost intubată de medicii sosiţi la faţa locului şi dusă de urgenţă la <HARTA> Spitalul Bagdasar Arseni, aflat peste stradă de blocul afectat.
Explozia s-a simţit la zeci de metri distanţă.
Martor: Noi stăm în partea cealaltă şi s-a auzit foarte rău, la blocul celălalt. Stăm la etajul şase şi am văzut că se mişca draperia.
20 de pompieri au sosit într-un suflet să acorde ajutor locatarilor. 40 de oameni au fost evacuaţi, iar alţi 10 oameni au ieşit singuri din case când au auzit bubuitura.
Martor: Eu dormeam. Când am auzit poliţia şi pompierii atunci m-am sculat. Ei au început să bată în uşi, să evacueze blocul. Când am deschis uşa era foarte mult fum şi mirosea a cauciuc ars.
Ştefan Obreja, sublocotenent ISU Bucureşti: Majoritatea persoanelor au avut o uşoară panică şi frică, însă la vederea noastră s-au calmat. Colegii i-au îndrumat corespunzător şi au făcut un sector pentru aceştia în spatele blocului.
În total, şase apartamente din bloc au fost afectate. Pompierii fac în continuare cercetări pentru a aflat cauza exactă a exploziei. Primăria Sectorului 4 a transmis că oferă sprijin material pentru repararea locuinţelelor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰