Observator » Evenimente » La un pas de tragedie, după o banală ceartă. Tânăr de 15 ani, înjunghiat de un alt adolescent, în urma unui scandal

Video La un pas de tragedie, după o banală ceartă. Tânăr de 15 ani, înjunghiat de un alt adolescent, în urma unui scandal

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 21.10.2023, 08:30 | Modificat la 21.10.2023, 08:37

Violenţa în rândul copiilor pare că nu mai are vreun fel graniţă. Un alt exemplu şocant vine din Dorohoi, unde o banală ceartă între adolescenţi se putea transforma într-o tragedie. 

Un tânăr de 15 ani a fost înjunghiat de un alt adolescent de aceeaşi vârstă cu el, în urma unui scandal. La un moment dat, atacatorul şi-a ieşit din fire, a scos un cuţit şi l-a lovit pe rivalul său în zona urechii, a abdomenului şi a gambei. Când l-a văzut plin de sânge, agresorul a fugit. 

Victima a fost dusă la spital pentru îngrijiri medicale, iar mai multe echipaje de poliţie şi jandarmi au plecat în căutarea agresorului. În cele din urmă acesta a fost prins. Poliţiştii continuă cercetările în acest caz.