Video Lecția pe care ne-o dau copiii despre prietenie și împăcare. Când trebuie să intervină părinții

Băiat: Ne-am certat pe o chestie. I-am făcut un test, am vrut să-l testez la ceva.

Reporter: V-ați certat ieri la after pe marker?

Băiat: Nu numai, m-a cam supărat pentru că m-a cam manipulat.

Reporter: Și v-ați împăcat imediat?

Prieten: Da. Azi ne certăm, în 5 secunde ne împăcăm. De exemplu, ieri un coleg l-a lovit din greșeală pe el și după 10 secunde au râs amândoi împreună.

Așa arată, din exterior, o ceartă între copii. În realitate, acești colegi de clasa a cincea învață cum se construiește o prietenie. O etapă firească a copilăriei, când... între replicile "Nu mai sunt prietenul tău!" și "Hai să ne jucăm!" pot trece doar 5 minute.

Pentru copii, replica "Nu mai vreau să fim prieteni" înseamnă mai degrabă "Sunt foarte supărat acum" decât o ruptură definitivă. La grădiniță, de exemplu, conflictele apar din motive aparent banale: o jucărie, cine conduce jocul, cine începe sau cine decide regulile. Psihologii vorbesc chiar de trei certuri pe oră la această vârstă.

Reporter: Ce se întâmplă dacă vine Sara, Sara trage-i-l din mână. Ce faci?

Fetiță: Stop, lasă-mă în pace.

Reporter: Foarte bine. Sau poți să mai zici: "Stop, oprește-te! Vrei să te joci și tu cu șoricelull? Așteaptă puțin până termin să mă joc cu el." Și am rezolvat conflictul, da?

"Un copil mic încă nu are dezvoltată această funcționare integrativă. Să poată să țină și furia determinată de faptul că prietenul sau colegul mi-a furat jucăria și, în același timp, să pot să țin și faptul că eu chiar țin la prietenul meu. Și atunci, în momentul în care copilul reușește să se elibereze de acea furie, care însă [neinteligibil] 5 minute, 10 minute, el se întoarce și devine din nou la fel de prieten cu colegul respectiv", explică Ionuț Cucu, psiholog.

Prin aceste mici certuri, copiii descoperă că o relație poate continua și după un conflict. Că pot greși și pot încerca să îndrepte ce au făcut. În același timp, spun psihologii, o ceartă poate fi o ocazie de a învăța să spună ce îi deranjează, să negocieze, să refuze sau să ceară ajutor. Asta încearcă să-i insufle și Alina băiețelului ei de 8 ani.

"E important să avem relații durabile și să investim în aceste relații de prietenie timp, efort și grijă și, când văd că încearcă să renunțe ușor și zice «Nu mai vreau să fie prietenul meu», simt nevoia să intervin. Asta e ceva ce mă triggeruiește acum la copilul meu și la generația lui, faptul că simt că nu mai au această reziliență în a vrea să repare și se pripesc ușor. Mi-a spus că mămica unui băiețel a venit și i-a spus niște lucruri și m-a deranjat. Mi se pare că e bine să-i lăsăm un pic să-și găsească propriul drum în hățișul ăsta al relațiilor. E important să vorbești tu cu copilul tău, să-l faci să înțeleagă ce simte și nu neapărat să intervii între copii", spune Alina, mamă.

Și totuși, unii părinți aleg să devină "avocatul" copilului la fiecare ceartă. Vorbesc cu învățătoarea, cu părinții celuilalt copil, orice numai să nu-și vadă copilul suferind.

"Mă implic, creăm o poveste acasă prin care ea să înțeleagă ce s-a întâmplat și, dacă constat că e ceva care a afectat-o, a timorat-o sau a fost agresată fizic, abia atunci contactez celălalt părinte. Și copilul care greșește o face dintr-un motiv", spune Simona, mamă.

"Doamna învățătoare se implică foarte tare și mediază pentru că dumneaei chiar are o imagine completă. Așa, fiecare primește acasă doar varianta copilului. Acum părinții sunt foarte invazivi și vin să rezolve. Deci e adevărat că copiii se ceartă, se împacă, dar părinții țin supărarea.", spune o mamă.

"Mi-a povestit că au mai avut certuri mici. A îmbrățișat-o și i-a spus că nu se va mai întâmpla și și-au reluat jocurile. Eu o învăț că prin comunicare putem să rezolvăm absolut orice problemă", adaugă o altă mamă.

Ce pot face părinții în loc să mențină un conflict pe care copilul e gata să-l lase în urmă? Psihologii îndeamnă la introspecție.

"Când văd că copilul meu s-a certat, să mă uit la cum am fost eu în relațiile cu prietenii, cu colegii, la grădiniță, pentru că de cele mai multe ori poate să fie despre o rană de respingere pe care părintele nu a avut posibilitatea să o conștientizeze. Pe de altă parte, poate să fie despre acei părinți care sunt foarte protectivi, iar de multe ori poate să fie și această necunoaștere a diferenței dintre certuri care pot fi foarte valoroase și partea de bullying", adaugă psihologul Ionuț Cucu.

Abia acela este momentul în care trebuie să intervenim. Când un copil este umilit sau exclus în mod repetat, când există violență, amenințări sau pericol, cearta nu mai este o întâmplare. În concluzie, să-i lăsăm pe copii să se certe nu înseamnă să-i lăsăm singuri. Un conflict obișnuit poate deveni un moment de învățare. Cu o condiție: să existe un adult care să-i ajute să înțeleagă ce s-a întâmplat și ce pot face mai departe.