Antena Meniu Search
x

Localul din Herăstrău unde s-au strâns zeci de tineri, sâmbătă seară, s-a ales cu activitatea suspendată

O petrecere în toată regula a avut loc sâmbătă seară, în Capitală. Un local a vândut mâncare şi băutură la pachet şi i-a invitat pe oameni să rămână în apropiere pe iarbă. Un DJ a pus muzică şi oamenii au mimat distanţarea socială. Primăria a suspendat activitatea restaurantului.

de Redactia Observator

la 17.05.2020, 22:01

Vezi și
  • Zeci de tineri au venit la petrecerea de sâmbătă seară.
  • Un eveniment similar a fost anulat duminică.

Zeci de tineri dansează și socializează pe două alei înguste sau pe iarbă, pe malul lacului Herăstrău. Mâncarea, băuturile alcoolice, frapierele cu gheață și un DJ care mixează muzica lor preferată fac parte de acelaşi tablou. Sunt ore întregi în care pandemia a fost dată uitării.

“Cu iubita şi cu păturica am venit. Şi am stat la iarbă verde”, spune un petrecăreţ.

Tudor Ionescu, consilier PMB: Vindeau băuturile la marginea terasei şi ele puteau fi consumate de cetăţeni oriunde doreau, doar că cetăţenii s-au poziţionat exact pe pajiştea, pe spaţiul verde din faţa acelei terase.

Aşa că nici poliţia şi nici jandarmeria nu au avut cum să-i sancţioneze şi să oprească petrecerea.

Tudor Ionescu, consilier PMB: Neexistând sancţiuni, practic n-au putut să facă absolut nimic. Singurul lucru pe care l-au făcut, şi trebuie să apreciez acest lucru, din partea jandarmeriei, a fost să facă un anunţ public, la o portavoce, în sensul de a cere înţelegerea şi responsabilitatea din partea participanţilor.

Imaginile au devenit în scurt timp virale. Au ajuns şi la Primăria Capitalei care a suspendat activitatea localului până când Guvernul va lua măsuri clare în ceea ce priveşte restaurantele. Patronii au fost amendaţi cu 6.000 de lei pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Aurelian Bădulescu, Viceprimarul Capitalei: Dacă vor continua să nesocotească dispoziţia vom trece la decuplarea de la sursa de electricitate. Din păcate, pot genera apariţia de noi focare şi va duce cu siguranţă la o contaminare colectivă.

O contaminare colectivă pe care nu au luat-o în calcul organizatorii care urmau să dea drumul la distracţie şi astăzi. Însă după întregul scandal, localul nu a mai deschis nici propriilor angajaţi.

Poliţia Capitalei a sesizat şi Direcţia de Sănătate Publică atât pentru petrecerea din Herăstrău, cât şi pentru alte câteva localuri de pe malul Dâmboviţei, care au urmat sâmbătă seară aceeaşi reţetă a distracţiei în plină pandemie.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

35 de lei kilogramul de carne de miel înainte de Paşte. Consideraţi preţul acceptabil?

Observator » Evenimente » Localul din Herăstrău unde s-au strâns zeci de tineri, sâmbătă seară, s-a ales cu activitatea suspendată