Luminiţele de Crăciun din Bucureşti se aprind pe 30 noiembrie, ora 18.00. Care sunt arterele împodobite şi ce este nou în 2023
Autorităţile din Bucureşti au anunţat, de curând, că luminiţele de Crăciun ar urma să fie aprinse joi, 30 noiembrie, când ar urma să se deschidă şi porţile Târgului de Crăciun din Piaţa Constituţiei.
- Cel mai mare Târg de Crăciun din Bucureşti va fi cel din Piaţa Constituţiei.
Informaţia a fost confirmată de Nicuşor Dan, primarul Capitalei, care a precizat, printre altele, că autorităţile îşi permit în acest an să adauge elemente noi iluminatului festiv.
De asemenea, Nicuşor Dan a anunţat că ar urma să fie împodobite toate arterele principale din Bucureşti, astfel încât un număr cât mai mare de bucureşteni să se bucure cât mai mult timp de luminiţele festive.
Luminiţele de Crăciun din 2023 se aprind pe 30 noiembrie, la ora 18.00
Nicuşor Dan, primarul general al Capitalei, anunţa încă de la începutul lunii noiembrie că luminiţele de Crăciun din 2023 ar urma să fie aprinse încă de pe data de 30 noiembrie. În ciuda tradiţiei care "spunea" că luminiţele de Crăciun trebuie aprinse pe 1 decembrie, de Ziua Naţională a României.
Ulterior a apărut şi ideea conform căreia luminiţele de Crăciun ar urma să fie aprinse pe 30 noiembrie, de la ora 18.00. Tot atunci ar urma să fie inaugurat şi Târgul de Crăciun din Piaţa Constituţiei.
Ce artere din centrul Capitalei sunt împodobite
Autorităţile din Bucureşti au anunţat din start că toate arterele principale din Bucureşti ar urma să fie împodobite cu decoraţiuni pentru iluminatul festiv din această iarnă.
Primele artere care au fost împodobite de către reprezentanţii Companiei Municipale Iluminat Public București au fost Bulevardul Unirii, Bulevardul Lascăr Catargiu, Bulevardul Regele Mihai I al României şi Șoseaua Kiseleff.
Târgul de Crăciun se deschide în aceeaşi zi
Conform autorităţilor de la Bucureşti, Târgul de Crăciun organizat în Piaţa Constituţiei ar urma să se deschidă joi, 30 noiembrie 2023, când se aprind şi luminiţele de Crăciun.
Vorbim despre unul dintre cele mai mari şi mai spectaculoase târguri de Crăciun, unde vor exista peste 130 de căsuţe unde ar urma să-şi expună produsele diferiţi meşteşugari, dar şi creatori urbani şi producători locali.
Bucureştiul are luminiţe noi în 2023
Dacă în ultimii ani s-a mers, din diferite motive, mai ales pe refolosirea elementelor achiziţionate în anii precedenţi, anul acesta bucureştenii ar urma să se bucure şi de luminiţe festive noi, achiziţionate sau închiriate special pentru acest sezon.
Nicuşor Dan, primarul general al Capitalei, a confirmat informaţia, acesta precizând că "anul acesta, pe lângă ornamentele și luminițele aflate pe stoc din anii precedenți, vom adăuga noi elemente".
Instalaţiile luminoase de Crăciun au costat 5 milioane de lei
Există informaţii conform cărora vorbim despre o investiţie nouă de circa cinci milioane de lei, aproximativ un milion de euro. Ar fi o sumă cu mult mai mare decât cea investită în 2019, de exemplu, când s-ar fi băgat circa două milioane de lei în instalaţii noi de Crăciun.
Totuşi, ar fi şi o sumă mult mai mică decât cele investite în alţi ani când s-ar fi mers chiar pe cheltuieli de zeci de milioane de lei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰