Observator » Evenimente » Zilele Bucureştiului, sărbătorite în acest weekend: lista tuturor evenimentelor care marchează 567 de ani

Zilele Bucureştiului, sărbătorite în acest weekend: lista tuturor evenimentelor care marchează 567 de ani

- Hepta
Editor Mihai Iorga | Timp citire: 5 minute
Publicat la 17.09.2026, 10:06 | Modificat la 17.09.2026, 10:09

Bucureştiul marchează 567 de ani de la prima atestare documentară printr-un weekend în care oraşul devine o mare scenă în aer liber.

În 19 şi 20 septembrie, Primăria Municipiului Bucureşti, prin ARCUB, invită bucureştenii şi turiştii să celebreze Capitala prin muzică, arte vizuale, spectacole, patrimoniu şi experienţe urbane, într-o serie de evenimente care reunesc cinci dintre principalele repere ale Zilelor Bucureştiului: iMapp Bucharest Winners League 2026 (Piaţa Constituţiei), Străzi Deschise - Bucureşti, Promenadă Urbană (Calea Victoriei), Porţi Deschise la Primăria Capitalei (Bd. Regina Elisabeta, nr. 47), Dâmboviţa Apă Dulce (Debarcaderul Naţiunile Unite) şi Triunghiul Muzeelor (zona Kiseleff - Piaţa Victoriei).

De la spectacolul internaţional de video mapping şi show-urile live din Piaţa Constituţiei, la experienţele culturale şi recreative de pe Calea Victoriei, tururile ghidate ale Primăriei Capitalei, plimbările cu barca pe Dâmboviţa şi activităţile dedicate Dobrogei propuse de cele trei muzee din zona Kiseleff - Piaţa Victoriei, Zilele Bucureştiului 2026 aduc împreună, într-un singur weekend, experienţe pentru toate vârstele şi toate gusturile.

iMapp Bucharest Winners League 2026 - Bucureştiul, scena artei digitale

Ajuns la cea de-a 11-a ediţie, cel mai spectaculos eveniment de video mapping din Capitală, iMapp Bucharest Winners League 2026 transformă faţada Palatului Parlamentului, din Piaţa Constituţiei, într-un uriaş ecran pentru lucrări ce combină arta digitală, muzica şi tehnologia.

Articolul continuă după reclamă

Sub tema "Past. Forward.", ediţia din acest an aduce la Bucureşti şapte câştigători internaţionali de video mapping şi propune două zile de muzică, entertainment, food & drinks şi spectacole live. Sâmbătă, 19 septembrie, ora 20:00, publicul este aşteptat la concertul Rudimental (DJ & Production), urmat de competiţia internaţională Winners League, programată între 21:30 şi 23:00. Seara va include şi un moment special dedicat Nadiei Comăneci, prin proiecţia "NADIA - The Perfect 10", o lucrare semnată de Mindscape & Carmen Lidia Vidu.

Duminică, 20 septembrie, începând de la ora 16:00, atmosfera continuă în Piaţa Constituţiei cu DJ Under & MC Aner, DJ OLiX şi WhoMadeWho (Hybrid DJ Set), care va urca pe scenă în intervalul 20:30-22:00.

Străzi Deschise transformă Calea Victoriei într-o scenă urbană de Zilele Bucureştiului

Traseul pietonal din cel de-al 21-lea weekend "Străzi deschise" găzduieşte activităţi sportive, expoziţii, spectacole de teatru şi circ, concerte, dezbateri şi tururi ghidate, într-o perspectivă care pune în valoare atât patrimoniul şi istoria uneia dintre cele mai importante artere ale Capitalei, cât şi dinamismul cultural al Bucureştiului contemporan.

Pe acelaşi subiect

Dezbaterile aduc în prim-plan teme despre oraş şi identitatea sa culturală. Sâmbătă, 19 septembrie, la Piaţa Revoluţiei, are loc "Bucureştiul Scriitorilor", moderată de Emilia Stere, iar duminică, 20 septembrie, aceeaşi zonă găzduieşte dezbaterea "Parcul Natural Văcăreşti - Trecut, prezent şi viitor", moderată de Alexandru Birău.

Unul dintre momentele speciale ale weekendului este Battle of the Beats by Raiffeisen Bank, primul concert live la care publicul contribuie ca autor al muzicii, dar şi ca parte din juriu, programat sâmbătă şi duminică, de la ora 19:30, în faţa Muzeului Naţional de Artă al României. Artiştii TOESUP şi Denis Kablat vor transforma în timp real sunetele publicului în beat-uri originale, iar participanţii vor putea vota piesa câştigătoare. Energia oamenilor şi vibe-ul Bucureştiului prind formă într-o creaţie colectivă, care continuă să spună povestea oraşului şi după ce weekendul se încheie.

Tot duminică, la Cercul Militar Naţional, NEPI Rockcastle prezintă "It's not goodbye, it's turn heads later", un catwalk-performance semnat de Ştefan Lupu, cu scenografia lui Adrian Damian, muzica lui Mihai Dobre (Şuie Paparude) şi costume realizate de studenţii Departamentului Modă al UNArte, cu sprijinul Humana România. Spectacolul vorbeşte despre transformare, circularitate şi reciclare sustenabilă, hainele şi materialele recuperate fiind reinventate ca spectaculoase costume de scenă, într-un mix de modă, dans, muzică, scenografie şi video. Performance-ul are patru reprezentaţii de câte 15 minute, începând de la ora 20:00.

Porţi Deschise la Primăria Capitalei - Bucureştiul dincolo de spaţiul public

Povestea din spatele clădirii care găzduieşte astăzi administraţia Capitalei - de la istoria şi arhitectura fostului Palat al Ministerului Lucrărilor Publice până la spaţiile sale reprezentative poate fi descoperită, cu ocazia Zilelor Bucureştiului, în cadrul proiectului "Porţi Deschise la Primăria Capitalei".

Programul include patru tururi ghidate după cum urmează:

- sâmbătă, 19 septembrie: 16:00-17:00 şi 17:00-18:00;

- duminică, 20 septembrie: 12:00-13:00 şi 13:00-14:00.

Participarea este gratuită, pe bază de înscriere prealabilă şi în limita locurilor disponibile. Înscrierile se pot face aici.

Dâmboviţa Apă Dulce - Bucureştiul, descoperit de pe apă

it deja tradiţie, Dâmboviţa Apă Dulce invită bucureştenii la plimbări gratuite cu barca, la Debarcaderul Naţiunile Unite, fără rezervare, în limita locurilor disponibile. Sunt bineveniţi şi cei cu propriul SUP, caiac sau canoe.

Plimbările au loc vineri, 18 septembrie, 16:00 - 19:00, şi sâmbătă, 19 septembrie, 14:00 - 19:00, şi sunt organizate de Asociaţia Ivan Patzaichin - Mila 23 - Rowmania şi Nod Makerspace, cu sprijinul Platformei de mediu pentru Bucureşti.

Triunghiul Muzeelor - Dobrogea, între patrimoniu, natură şi creativitate

În cadrul Zilelor Bucureştiului, trei dintre muzeele situate în zona Kiseleff - Piaţa Victoriei propun, sub titulatura Triunghiul Muzeelor, un program dedicat Dobrogei, cu activităţi pentru copii şi familii, ateliere creative, experienţe muzicale şi instalaţii de iluminat arhitectural. Evenimentul este realizat de Primăria Sectorului 1, în parteneriat cu ARCUB şi reuneşte Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa", Muzeul Naţional al Ţăranului Român şi Muzeul Naţional de Geologie.

În 19 şi 20 septembrie, programul include ateliere de olărit, linogravură, reciclare creativă, construcţie de pagaie şi canotci, activităţi dedicate biodiversităţii şi geologiei Dobrogei, precum şi momente muzicale turceşti, tătăreşti şi aromâne. Printre activităţi se numără "Vânătoarea de comori - Descoperă ADN-ul României" şi proiecţia filmului "România sălbatică", sâmbătă, între 19:30 şi 21:30.