Oficial ISU: "Patru răniţi în accidentul din Bucureşti, unde o macara a căzut peste o maşină"
Un incident deosebit de grav s-a petrecut sâmbătă dimineaţa, în Bucureşti, unde o macara s-a prăbuşit peste o maşină.
Un incident deosebit de grav s-a petrecut sâmbătă dimineaţa, în Bucureşti, unde o macara s-a prăbuşit peste o maşină.
Iniţial s-a spus că trei persoane se aflau în maşina respectivă însă, ulterior, reprezentanţii ISU Bucureşti-Ilfov au precizat că au existat, de fapt, patru victime.
Patru bărbaţi se aflau în maşina respectivă, iar trei dintre ei au reuşit să se autoevacueze, nu fără emoţii.
Pentru extragerea şoferului, rănit grav, pompierii au fost obligaţi, iniţial, să stabilizeze macaraua, iar abia ulterior să execute descarcerarea.
"ISU a fost solicitat să intervină la accidentul în care o macara a căzut peste o maşină care se afla în mişcare. S-au deplasat salvatori, echipaje de descarcerare uşoară, o maşină cu apă şi spumă şi trei ambulanţe. Au fost, în total, patru victime, trei cu leziuni minore şi o persoană rănită mai grav. Persoanele rănite mai uşor, conştiente, au reuşit să se autoevacueze cu dificultate. Persoana cu leziuni grave era şoferul. S-a intervenit cu accesoriile din dotare pentru stabilizarea macaralei care era în pericol să se prăbuşească peste echipajele de intervenţie. E foarte greu de spus ce a stat la baza incidentului. Nu a fost o intervenţie obişnuită, a fost mai dificilă tocmai pentru că a trebuit să stabilizăm macaraua de greutate mare", a fost mesajul transmis de reprezentanţii ISU.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰