Observator » Evenimente » Pacienţi din 55% dintre spitalele din România au declarat că li s-a cerut şpagă

Video Pacienţi din 55% dintre spitalele din România au declarat că li s-a cerut şpagă

Clara Mihociu | Timp citire: 1 minut
Publicat la 06.03.2023, 07:45 | Modificat la 06.03.2023, 12:50

Pacienţii din 55% dintre spitalele din România au declarat că li s-ar fi cerut şpagă în bani sau sub formă de atenţii, potrivit unui sondaj realizat de Ministerul Sănătăţii, în luna ianuarie. La Iaşi, două spitale se află pe lista unităţilor sanitare, cu cei mai mulţi pacienţi care vor să raporteze şpaga.

Este vorba despre Institutul Regional de Oncologie și despre Maternitatea Elena Doamna, dar și Spitalul Sfântul Spiridon din Iași, asta după ce numărul răspunsurilor celor care au completat chestionarul trimis de către Ministerul Sănătății, după ce au fost internați în aceste unități sanitare.

Puțin peste 2% dintre români intenționează să raporteze situația

Astfel de incidente, care implică faptul că ar fi fost cerută șpagă, s-au raportat în nouă unități sanitare din cele 17 pe care le avem la nivelul Județului Iași. De altfel, la nivel național, cele mai multe dintre răspunsuri pentru această întrebare privind șpaga în spitale se înregistrează cu răspunsuri afirmative la 7% din spitalele din România. 

Articolul continuă după reclamă

Puțin peste 2% dintre români intenționează să raporteze situația. Numărul acestor oameni care au răspuns la chestionar este extrem de mic și, de aceea, Ministerul Sănătății face apel la oameni să răspundă la chestionar, tocmai pentru a vedeacare este situația clară în unitățile sanitare.

Clara Mihociu

Reporter Corespondent la Observator, Antena 1, în Iași de 8 ani, cu 11 ani experiență în jurnalism generalist, a relatat de la toate evenimentele majore de toate felurile din Moldova.

Like