Observator » Evenimente » Mama de 25 de ani din Vaslui care şi-a ucis în bătaie copilul de doar 8 luni, arestată. Fusese vizitată de Protecţia Copilului cu o zi înainte de crimă

Video Mama de 25 de ani din Vaslui care şi-a ucis în bătaie copilul de doar 8 luni, arestată. Fusese vizitată de Protecţia Copilului cu o zi înainte de crimă

Clara Mihociu | Timp citire: 2 minute
Publicat la 17.02.2025, 13:39 | Modificat la 17.02.2025, 13:45

Femeia de 25 de ani din judeţul Vaslui, care şi-a ucis bebeluşul de doar 8 luni, a fost arestată preventiv. Ea riscă să petreacă 25 de ani după gratii după ce necropsia a arătat că moartea fetiţei a fost una violentă. Şocant este şi faptul că tânăra - care ar suferi de afecţiuni psihice - fusese vizitată de cei de la Protecţia Copilului cu doar o zi înainte de crimă. 

Mama criminală din Moara Domnească a fost arestată preventiv. Femeia de 25 de ani care și-a lovit cu sălbăticie bebelușul de doar opt luni, provocând moartea acestuia, a fost arestată de magistrații Tribunalului Vaslui. Pentru cumplita faptă, femeia riscă să stea 25 de ani în spatele gratiilor.

 Deocamdată, copilul de 4 ani al femeii va rămâne în familie, dar se fac verificări suplimentare şi există posibilitatea să fie luată într-un centru pentru Protecţia Copilului. Tânăra se afla în atenția Serviciului de Asistență Socială din cadrul primăriei Văleni. Chiar vineri a fost vizitată de un angajat care nu a sesizat probleme în comportamentul mamei.

Bebeluș de 8 luni, găsit mort de tată în casa din Vaslui

Articolul continuă după reclamă

Anchetatorii spun că tânăra a recunoscut că și-ar fi lovit copila inclusiv în zona capului, leziunile provocate omorând copilul aproape pe loc. Trupul neînsufleţit al micuței a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru necropsie. Potrivit primelor informații, suspecta ar suferi de afecțiuni psihice şi urmeaz ăsă se facă şi alte analize suplimentare în ceea ce o priveşte. 

Familia se pregăteşte acum pentru înmormântare.