Mama din VASLUI care a stârnit revolta întregii ţări, când s-a prăbuşit BEATĂ peste copii: „Nu poate statul lua câţi copii pot să fac eu“ | VIDEO
Mariana Ciobanu, o femeie de 39 de ani din Vaslui care a stârnit revolta întregii ţări, în 2014, când a fost surprinsă de jurnalişti în timp ce se prăbuşea peste copii, în stare de ebrietate, a dat naştere încă unui copil, asta după ce toţi ceilalţi i-au fost luaţi de stat.
Mariana Ciobanu, o femeie de 39 de ani din Vaslui care a stârnit revolta întregii ţări, în 2014, când a fost surprinsă de jurnalişti în timp ce se prăbuşea peste copii, în stare de ebrietate, a dat naştere încă unui copil, asta după ce toţi ceilalţi i-au fost luaţi de stat.
După incidentul din urmă cu doi ani, opt din cei 10 copii ai soţilor Mariana şi Vasile Ciobanu din Vaslui, au fost luaţi de reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Vaslui. Ceilalţi doi, fiind deja majori, au propria familie.
Mariana a adus acum pe lume cel de-al 11-lea copil, în ciuda sărăciei în care trăieşte şi, mai mult, este dispusă să dea naştere şi altor copii, chiar dacă autorităţile i-i vor lua şi pe aceia.
După naştere, femeia a intrat din nou în vizorul autorităţilor locale şi al DGASPC, care au anunţat că vor monitoriza îndeaproape familia Ciobanu, pentru ca nou-născutul să nu aibă aceeaşi soarta ca şi fraţii lui mai mari.
- Vaslui, VIOL la ordinea zilei! TRAUMA unui băieţel de numai 12 ani, supus unor PERVERSIUNI greu de imaginat
- CAZ REVOLTĂTOR în Bârlad! O femeie cu probleme psihice, externată din spital fără ştirea familiei a fost...
- COPIL EROU la Vaslui! Micuţul de ŞASE ANI şi-a salvat fraţii din FOC în ultimul moment, TÂRÂNDU-I din casa...
Reprezentanţii Primăriei Soleşti, unde familia Ciobanu are domiciliul spun că situaţia materială a familiei nu este mult diferită de cea din 2014, dar că, de atunci, au încercat să îşi mai îmbunătăţească condiţiile de trai.
”Şi-au mai aşezat prin casă, au mai văruit, însă nu ştiu cât de sănătos este mediul în care trăiesc. În continuare consumă alcool, chiar dacă nu la fel de mult ca în 2014. Am discutat ca mama, i-am pus în vedere să aibă grijă de copil, însă mi-a spus că nu putem să luam noi copii, câţi poate ea să facă. În astfel de situaţii, ce mai poţi face? Nu ne rămâne decât să monitorizăm familia şi să sperăm că nu se va mai ajunge la situaţii grave”, a precizat Mona Bujor, primarul comunei Soleşti.
Din cei opt copii ai soţilor Ciobanu preluaţi de DGASPC Vaslui în 2014, la momentul de faţă se mai află şapte în plasament. Al optulea, adolescent de 17 ani, a fugit de la asistentul maternal de curând şi s-a întors la părinţi.
În 2014, cazul Marianei Ciobanu a captat atenţia întregii ţări şi a fost comentat şi în presa de peste hotare. Amintim că femeia a fost surprinsă de o echipă de jurnalişti, în timp ce se prăbuşea peste copii, din cauza stării avansate de ebrietate.
Când jurnaliştii au încercat să intervină pentru a-i salva pe cei mici pe moment, aceasta a devenit recalcitrantă şi, mai mult, le-a arătat fundul celor ce asistau la scena revoltătoare.
„Am vizionat acele imagini şi pot spune că sunt şocante, ceva incalificabil. Nu pot să-ţi imaginezi cum scapă copilul din braţe. În schimb, nu dă drumul din mână sticlei cu vin. Nu înţelegem ce a făcut comunitatea locală până acum de nu a sesizat problemele grave din această familie”, spunea atunci, şocat, directorul DGASPC Vaslui, Ionel Armeanu.
De altfel şi spusele lui Armeanu au stârnit revoltă, şi asta deoarece intra în responsabilitatea instituţiei pe care o conduce să se intereseze de soarta micuţilor de până atunci. Angajaţii DGASPC au permit ca micuţii să fie reintegraţi într-o familie dezorganizată, în care alcoolul, bătăile şi mizeria de nedescris erau ambientul zilnic.
„Era evident că aceşti copii sunt în pericol. Când am văzut că demersurile noastre de a-i determina pe părinţi să aibă o conduită normală nu au niciun rezultat, că banii primiţi de la Primărie sunt consumaţi pe alcool, iar copiii sunt înfometaţi, folosiţi ca slugi la ciobanii din sat, am intervenit cu Poliţia. Pe 4 august, am mers cu poliţiştii, am stat de vorbă cu mama, care a dat o declaraţie scrisă că este de acord să dea copiii în grija celor de la Protecţia Copilului. După câteva zile, s-a dus la centrul unde erau internaţi cei opt fraţi, a făcut panaramă şi i-au fost daţi copiii acasă, deşi ancheta noastră socială, înaintată DGASPC, arata cât se poate de clar că lăsarea acestor copii în familie este un pericol”, a declarat primarul comunei Soleşti în toamna anului 2014.
Puşi în faţa faptului împlinit, reprezentanţii DGASPC Vaslui au recunoscut că au avut în grijă soarta celor opt copii şi au permis reintegrarea lor în familie, invocând că „evaluarea realizată la acel moment nu reliefa o situaţie de risc iminent pentru copii, scrie Adevarul.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰