Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Maria, studenta de la Litere cu chip angelic, i-a trimis tatălui un ultim mesaj înainte să dispară fără urmă. Părinţii se agață cu greu de speranța că o vor regăsi

Poliţiştii au extins cercetările şi o caută şi în străinătate pe Maria Gheorghiu, tânăra din Iaşi dispărută acum o săptămână. Fata a plecat într-o dimineaţă de acasă, spunându-le părinţilor că se duce la facultate, dar seara nu s-a mai întors. Rudele cred că ar putea fi în pericol şi stau ca pe ace aşteptând un semn de la ea. 

de Redactia Observator

la 17.05.2023 , 19:27

Maria, studenta de la Litere cu chip angelic, parcă a intrat în pământ. De opt zile, nu a mai dat niciun semn de viaţă. Astăzi, autorităţile au anunţat că tânăra de 20 de ani a fost dată în urmărire internaţională. Părinţii se gândesc, însă, la ce e mai rău.

Daniela Gheorghiu, mama Mariei: E posibil să fi fost păcălită, să facă, să plece undeva... Din discuţiile noastre îmi dădeam seama că ea are o prea mare încredere în oameni. Toţi au încercat să dea de Maria, dar... nimic, nimic, nimic.

Colegii de facultate spun că, în ultima vreme, Maria era destul de retrasă

Vezi și

Claudia Mihalache, colegă: Am văzut-o ultima dată săptămâna trecută, dar fugitiv. La cursuri a venit doar pe 22 martie. A avut o prezentare de carte. Întârziase la oră şi era foarte, foarte speriată, dar nu cred că din cauza profesorului. De atunci nu am mai văzut-o. 

Pe acelaşi subiect

Cu câteva zile înainte de dispariţie, fata i-ar fi destănuit unei prietene că va lipsi o perioadă. 

Daniela Gheorghiu, mama Mariei: Marţi dimineaţa, în jurul orei 06:00 a plecat la facultate. A spus ea că merge mai devreme să se întâlnească cu colegii. Mi-a spus că are ore până la 8 cu pauze. Seara după ora 8 a fost ultima dată când tatăl ei i-a dat un mesaj cu "Ce faci?". A răspuns că "Bine." Şi la puţin timp s-a închis telefonul. Şi de atunci nu are telefonul deschis.

Ioana Cosma, verișoara Mariei: Ea îşi căuta job în ultima perioadă. Ne este frică să nu o fi păcălit cineva cu ceva sau să nu i se fi promis ceva. Aveam senzaţia că parcă ţinea unele lucruri pentru ea. 

Apropiaţii Mariei s-au mobilizat pe reţelele de socializare pentru a o găsi. În momentul dispariţiei, fata purta un pardesiu bej, pantaloni albaştri şi cămaşă kaki. Cei care pot da orice informaţie despre Maria pot suna la 112 sau contacta cea mai apropiată secţie de poliţie.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Evenimente » Maria, studenta de la Litere cu chip angelic, i-a trimis tatălui un ultim mesaj înainte să dispară fără urmă. Părinţii se agață cu greu de speranța că o vor regăsi