Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Mario Iorgulescu venea de la o petrecere, tânărul pe care l-a ucis cu 240 la oră, de la înmormântare

Mario Iorgulescu venea de la o petrecere duminică de dimineaţă, iar tânărul pe care l-a ucis, cu 240 la oră, de la înmormântare. Fiul preşedintelui LPF a intrat pe contrasens direct în maşina victimei sale, care a murit pe loc.

de Cosmin Stăniloiu

la 10.09.2019 , 18:40

Mario Iorgulescu venea de la o petrecere duminică de dimineaţă, iar tânărul pe care l-a ucis, cu 240 la oră, de la înmormântare. Fiul preşedintelui LPF a intrat pe contrasens direct în maşina victimei sale, care a murit pe loc.

Un tânăr de 25 de ani, tatăl a doi copii, nu a avut nicio şansă în accidentul provocat de Mario Iorgulescu, fiul preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal. Dani Vicol era din Chitila, avea 24 de ani şi era tatăl unei fetiţe de 7 ani şi a unui băieţel de doar 4 luni.

El venea de la o înmormântare, după cum a declarat mama lui, la Antena 3: "Veneau de la o înmormântare. Băiatul meu a plecat primul. După el veneau și prietenii, cu două mașini. La semafor, la Chitila, băiatul ăsta, Mario, a venit cu viteză și a intrat direct în el. Ne-au sunat niște vecini de-ai noștri, niște băieți care au recunoscut mașina.

Articolul continuă după reclamă

Au sunat-o pe sora mea, nu pe mine, pentru că le-a fost teamă. Eu cred că da (se vrea mușamalizarea – n.r.). Nimeni nu ne-a spus nimic. Un accident așa de mare și nu a fost nimeni acolo, o televiziune. Primul el a fost luat (Mario Iorgulescu – n.r.). Poliția toată a încercuit mașina lui. Eu nu am fost să văd, dar (...) după cum a văzut lumea, așa se spune, că cel puțin băut era."

Mario venea de la o petrecere aniversară, a fiului primarului din Tărtăşeşti, Ion Rusu, care e considerat cel mai bogat primar din România. El conducea un Aston Martin pe care îl achiziţionase de puţină vreme, iar acul vitezometrului s-a oprit la 240 la oră, după impactul cu Audi-ul A4 condus de Dani Vicol.

E posibil ca Iorgulescu să fi trecut pe roşu, a văzut semaforul târziu şi a pierdut controlul volanului, intrând pe contrasens.

Cosmin Stăniloiu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Mario Iorgulescu venea de la o petrecere, tânărul pe care l-a ucis cu 240 la oră, de la înmormântare