Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Mărturia CUTREMURĂTOARE de la MORMÂNTUL lui Arsenie Boca

Se numește tot Arsenie și este părinte la Manastirea "Sf. Ilie" din Toplița, iar atunci când a ajuns la mormântul de la Prislop a avut o revelație

de Redactia Observator

la 30.10.2014 , 21:30

Se numește tot Arsenie și este părinte la Manastirea "Sf. Ilie" din Toplița, iar atunci când a ajuns la mormântul de la Prislop a avut o revelație 

Printre cei care au ajuns în acest an la Prislop se numără şi părintele Arsenie de la Mănăstirea "Sf. Ilie" din Topliţa. L-am rugat pe părintele Arsenie de la Topliţa să ne împărtăşească impresiile şi emoţiile trăite la faţa locului.

„Am ajuns acolo, în primul rând, prin rugăciunile celui care a fost marele duhovnic Părintele Arsenie Boca şi care se roagă în continuare pentru noi, pentru neamul românesc. Eu nu l-am cunoscut personal dar, din ceea ce am aflat de la ucenicii lui, cei care au un pic de evlavie şi doresc să ajungă măcar la mormântul lui primesc întotdeauna ajutor că să ajungă la Prislop. Am ajuns şi eu în ajun de prăznuire, în dată de 27 noiembrie, seară.

Articolul continuă după reclamă

Biserica era arhiplină şi afară erau foarte mulţi credincioşi. În Sfântul Altar slujeau slujba Vecerniei şi a Utreniei, a privegherii, şapte preoţi care toţi au spus, la sfârşit, că au fost ucenici ai Părintelui Arsenie Boca. L-au cunoscut îndeaproape, câţiva dintre ei chiar l-au condus pe ultimul drum, i-au dus sicriul la cimitirul din incinta mănăstirii Prislop. După această priveghere în biserica, credicioșii împreună cu preoţii s-au îndreptat spre mormântul din cimitirul mănăstirii. Un om zicea: "Uite parinte, mie Parintele Arsenie, prin rugaciunile sale, mi-a vindecat copilul de o anumita boala". Altul spunea: "Vai! Copilul meu era sa moara, era sa se intample un necaz, un accident si cred ca numai rugaciunea Parintelui Arsenie ne-a izbavit si ne-a scapat copilul de la o moarte napraznica sau de la alte necazuri." Erau si oameni mai varstnici care l-au cunoscut pe Parintele cand erau tineri. Ei povesteau ca Parintele chiar le-a spus: "Tu te faci preot, tu te faci inginer", altora le spunea:"Tu te casatoresti cu cutare". Ceea ce le-a spus Parintele acestor oameni nu era ceva intamplator, era voia lui Dumnezeu.”, a spus părintele pentru www.crestinortodox.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Mărturia CUTREMURĂTOARE de la MORMÂNTUL lui Arsenie Boca