Maşină făcută scrum la Craiova, după ce un tânăr i-a dat foc. Bărbatul a vrut să se răzbune pe prietenul fostei iubite
Un tânăr din Craiova a fost arestat după ce a incendiat maşina unui alt bărbat, autoturismul fiind făcut scrum şi distrus în totalitate. Focul s-a extins şi la gardul locuinţei persoanei respective, fiind afectate şi câteva obiecte de mobilier de pe veranda casei.
Un tânăr din Craiova a fost arestat după ce a incendiat maşina unui alt bărbat, autoturismul fiind făcut scrum şi distrus în totalitate. Focul s-a extins şi la gardul locuinţei persoanei respective, fiind afectate şi câteva obiecte de mobilier de pe veranda casei.
Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Dolj au reţinut un bărbat de 37 de ani, din Craiova, care ar fi pătruns în curtea unui imobil şi ar fi dat foc unei maşini
“Poliţiştii au stabilit faptul că, în noaptea de 28/29 august, bărbatul ar fi pătruns fără drept în curtea locuinţei persoanei vătămate, din Podari, a dispersat lichid inflamabil pe autoturismul parcat în curte şi, cu ajutorul unei surse de aprindere cu flacără, a declanşat focul”, au precizat reprezentanţii IPJ Dolj, potrivit News.ro.
Maşina a fost distrusă în totalitate, dar au ars şi bunuri din apropierea acestuia, respectiv gardul împrejmuitor al proprietăţii respective şi obiecte de mobilier de pe veranda casei.
Iniţial, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore pentru comiterea infracţiunilor de distrugere, comisă în formă agravantă şi violare de domiciliu. El a fost prezentat, joi, Judecătoriei Craiova, iar instanţa a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.
Conform presei locale, bărbatul ar fi comis fapta pentru a se răzbuna astfel pe actualul prieten al fostei sale iubite.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰