Medicii din Iaşi, şocaţi de un pacient cu o alcoolemie nemaiîntâlnită: "Record absolut". Valoarea, de peste 2 ori mai mare decât nivelul la care poate să ucidă
Un bărbat de 40 de ani a fost tratat de medicii ieşeni, după ce a fost adus la spital cu o alcoolemie record, de 969 mg/l. Potrivit medicului Diana Cimpoeşu este cea mai ridicată valoare pentru un pacient tratat la Iaşi, ultimul record fiind 740 mg/l, informează news.ro.
- Cu ce provocări s-ar putea confrunta România odată cu revenirea lui Trump la Casa Albă. DETALII la Observator 17:00, la Antena 1
- Două din trei companii româneşti nu rezistă mai mult de 10 ani. Iancu Guda, despre cum îţi poţi construi o afacere de succes
Bărbatul a fost adus la sfârşitul săptămânii trecute în Unitatea de Primiri Urgenţe la spitalul ”Sfântul Spiridon” din Iaşi, după ce un trecător l-a văzut căzut pe stradă şi a sunat la 112.
Bărbatul a fost intubat imediat
"Este vorba de un record absolut în cazul consumului de etanol, respectiv 969 mg/dl. A ajuns la spital cu dificultăţi de respiraţie, în comă etanolică. A mai fost la noi în acest an, tot pentru etilism acut, dar atunci avea o formă uşoară şi a refuzat internarea. De această dată a fost intubat şi tratat în UPU, după care a fost trimis pentru un control la Institutul de Psihiatrie Socola", a declarat luni medicul Diana Cimpoeşu, coordonator UPU-SMURD Iaşi.
Ea a precizat că în acest an se înregistrează o creştere a numărului de pacienţi cu etilism acut trataţi la spitalul ieşean.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰