Mesajul botoşăneanului care a câştigat 4,4 milioane lei la LOTO. Bărbatul a luat marele premiu la 6 din 49, jucând aceleaşi numere de 20 de ani
Câştigătorul marelui premiu la tragerea Loto 6/49 din 12 august, un bărbat de 55 de ani din Botoşani, şi-a ridicat premiul, de 4,4 milioane lei, şi spune că a fost convins că perseverenţa îi va fi răsplătită.
Un bărbat de 55 de ani din Botoşani a câştigat marele premiu la tragerea Loto 6/49 din 12 august. Acesta şi-a ridicat premiul şi a povestit că joacă aceleaşi numere de 20 de ani, fiind convins că la un moment dat perseverenţa îi va fi răsplătită.
Botoşăneanul a câştigat 4,43 milioane lei cu un bilet de 5,5 lei. ”În cursul zilei de astăzi, 18 august, s-a prezentat la sediul central al Loteriei Române câştigătorul premiului de categoria I la tragerea Loto 6/49 de joi, 12 august 2021, în valoare de 4.434.971,20 lei (peste 902.000 de euro)”, a informat Loteria Română.
Câştigătorul este dintr-o localitate din judeţul Botoşani, are în jur de 55 de ani şi se consideră un om simplu şi credincios şi este un familist convins.
Loto 6 din 49, numerele câștigătoare din 12 august 2021. 25, 42, 10, 28, 5, 3
Ce numere a jucat la Loto bărbatul din Botoşani
Bărbatul joacă constant la Loto 6/49, de peste 20 de ani, aceleaşi numere, acestea având semnificaţie personală. Chiar dacă de-a lungul anilor a câştigat doar premii mici, a fost convins că, la un moment dat, perseverenţa îi vă fi răsplătită.
Pe 12 august, nu a reuşit să ajungă la timp acasă pentru a urmări în direct tragerile loto, aşa cum obişnuieşte, şi că a aflat care au fost numerele câştigătoare la jocul preferat şi faptul că este marele câştigător la Loto 6/49, în aceeaşi seară, de la o ruda apropiata care urmărise emisiunea Românii au Noroc.
„Perseverenţa şi să nu vă pierdeţi niciodată încrederea că veţi câştiga. Totul se răsplăteşte”, este mesajul pe care câştigatorul a dorit să-l transmită tuturor jucătorilor la loto.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰