Antena Meniu Search
x

Mesajul președintelui Klaus Iohannis, de Pesah: "O lecţie despre puterea credinţei, care se transmite din generaţie în generaţie"

Preşedintele Klaus Iohannis afirmă, în mesajul transmis cu ocazia sărbătorii de Pesah, că parabola traversării pascale rămâne o lecţie despre puterea credinţei, care se transmite din generaţie în generaţie.

de Redactia Observator

la 28.03.2021, 22:06

Președintele României, Klaus Iohannis
Președintele României, Klaus Iohannis - Mediafax Foto / Alexandru Dobre via Hepta
  • "Deşi distanţarea socială ne obligă să ne adaptăm modul în care marcăm marile noastre sărbători, am convingerea că tradiţia de Pesah va continua să inspire curaj, răbdare, solidaritate şi comuniune spirituală cu cei drag", consideră Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, duminică, un mesaj cu ocazia Sărbătorii de Pesah, acesta fiind de Sergiu Nistor, consilier prezidenţial - Departamentul Cultură, Culte şi Minorităţi Naţionale, în cadrul ceremoniei desfăşurate la Templul Coral din Bucureşti, arată Administraţia Prezidenţială.

"Cu prilejul sărbătorii de Pesah, am deosebita plăcere să adresez conducerii şi tuturor membrilor Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România felicitări, însoţite de calde urări de pace, sănătate şi bună convieţuire. Sărbătoare a renaşterii şi a comuniunii, Pesah reînnoieşte, în fiecare an, călătoria iniţiatică a evreilor în întâmpinarea libertăţii şi a tărâmului făgăduinţei. Parabola traversării pascale rămâne o lecţie despre puterea credinţei, care se transmite din generaţie în generaţie", a afirmat Iohannis.

Președintele României: "Pesah va continua să inspire curaj"

Şeful statului şi-a exprimat aprecierea pentru responsabilitatea cu care comunităţile evreieşti din România au răspuns apelului autorităţilor de a respecta măsurile sanitare impuse, în această perioadă dificilă, marcată de pandemia de COVID-19.

"Deşi distanţarea socială ne obligă să ne adaptăm modul în care marcăm marile noastre sărbători, am convingerea că tradiţia de Pesah va continua să inspire curaj, răbdare, solidaritate şi comuniune spirituală cu cei dragi. Hag Pesah Sameah!", a adăugat Iohannis.

sursa: news.ro

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vi s-a întâmplat să vă plătiţi vacanţa şi să fie anulată în ultima clipă?

Observator » Evenimente » Mesajul președintelui Klaus Iohannis, de Pesah: "O lecţie despre puterea credinţei, care se transmite din generaţie în generaţie"