Observator » Evenimente » Microbuz înfipt în stâlp, în Bistrița-Năsăud: şoferul a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat în şanţ după impact. Două persoane, rănite

Microbuz înfipt în stâlp, în Bistrița-Năsăud: şoferul a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat în şanţ după impact. Două persoane, rănite

Microbuz înfipt în stâlp, în Bistrița-Năsăud
Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 17.07.2024, 09:45 | Modificat la 17.07.2024, 09:46

Două persoane au fost rănite, una fiind în stare gravă, încarcerată, după ce microbuzul în care se aflau a lovit un stâlp de electricitate, miercuri dimineața, în zona localității Tiha Bârgăului, județul Bistrița-Năsăud.

Potrivit ISU Bistrița-Năsăud, pompierii militari intervin la un accident rutier produs pe raza localității Tiha Bârgăului. Din primele informații, un microbuz a lovit un stâlp de electricitate. În microbuz se aflau două persoane, dintre care una a rămas încarcerată.

Un microbuz a intrat într-un stâlp, în Bistrița-Năsăud

Conform Centrului Infotrafic, șoferul microbuzului de transport persoane a pierdut controlul direcției și a intrat într-un stâlp de electricitate, apoi s-a răsturnat în afara carosabilului, relatează Mediafax.

Articolul continuă după reclamă

Infotrafic spune că sunt mai multe persoane sunt încarcerate, la fața locului fiind solicitat și un elicopter SMURD, pentru că „nu se cunoaște momentan numărul victimelor”. Circulația rutieră se desfășoară pe un singur fir, alternativ, prin dirijarea polițiștilor, pe DN 17, în zona producerii accidentului.