Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Microbuz mistuit de flăcări pe DN 22, în Tulcea. 20 de pasageri s-au salvat la timp

Un microbuz care transporta 20 de persoane a fost distrus complet de un incendiu izbucnit sâmbătă, pe DN 22, între localitățile Mihai Viteazu și Baia, în județul Tulcea. Din fericire, toți pasagerii s-au autoevacuat la timp și nimeni nu a fost rănit. Flăcările au cuprins și vegetația uscată din zonă, pe o suprafață de 1.000 de metri pătrați.

de Redactia Observator

la 28.06.2025 , 18:13

- ISU Tulcea

Un microbuz a luat foc sâmbătă pe DN 22 între localitățile Mihai Viteazu și Baia, din județul Tulcea. Vehiculul a ars complet împreună cu 1.000 de metrii pătrați de vegetație, iar cei 20 de pasageri s-au autoevacuat în siguranță, anunță ISU Constanța.

Incidentul s-a produs pe Drumul Național 22, la ieșirea din localitatea Mihai Viteazu, în direcția Baia, județul Tulcea. Microbuzul transporta 20 de persoane (18 adulți și 2 copii), care s-au autoevacuat fără a necesita îngrijiri medicale.

La fața locului au intervenit două autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Stației Midia. Incendiul a fost lichidat, însă microbuzul a fost distrus în totalitate, iar flăcările s-au extins și la vegetația uscată din apropiere, afectând o suprafață de aproximativ 1.000 de metri pătrați.

Articolul continuă după reclamă
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat apartamente mai mici decât prevede legea datorită preţului?
Observator » Evenimente » Microbuz mistuit de flăcări pe DN 22, în Tulcea. 20 de pasageri s-au salvat la timp