Mihai Eminescu, "îmbolnăvit" de SERVICIILE SECRETE?!

Era poetul unei naţiuni, era iubit de toată lumea, însă proiectul Daciei Mari "deranja" elita politicii româneşti, marile puteri vecine şi serviciile secrete

Din 1876, Eminescu devine ziarist, lucrând pentru Curierul de Iaşi, iar mai apoi pentru ziarul Timpul din Capitală, publicaţie afiliată Partidului Conservator.

Articolele sale vehemente încep să atragă atenţia!

Doar patru ani mai târziu, scriitorul devine redactor-şef, moment în care apar şi problemele! Asta pentru că ia o atitudine dură vizavi de mişcările politice care aveau loc în România, prin articole acide la adresa corupţiei şi trădării intereselor naţionale de către clasa “grecoteilor” şi “bulgaroilor cu ceafa groasă”. În trei ani, până în 1883, anul “oficial” al alienării sale, Eminescu îşi făcuse deja duşmani interni şi internaţionali.

"Grea epoca Eminescu...!"

Din cauza spiritului justiţiar şi critic cu care îşi susţinea ideile, Eminescu se ceartă cu Zizi Cantacuzino, cu C.A. Rosetti, I.C. Brătianu, şi mulţi alţii. Titu Maiorescu notă în Jurnalul său, printre altele: “Grea epoca Eminescu…”. În 1882, poetul îi mărturisea Veronicăi Micle: “Sunt un om urât şi temut, fără niciun folos…, unul dintre oamenii cei mai urâţi din România…Naturi ca ale noastre sunt menite sau să înfrângă relele sau să piară, nu să li se plece lor”.

"Societatea Carpaţii", drumul sigur către "pierzanie"

În acelaşi an, poetul se hotărăşte să înfiinţeze societatea secretă "Carpaţii" care va atrage suspiciuni şi mai multe din partea puterilor europene prin natura conspirativă a discuţiilor ce aveau loc la întruniri. Scopul principal al acestor reuniuni era susţinerea Ardealului în favoarea dezlipirii de Imperiul Austro-Ungar şi alipirea lui de ţară.

Se pare că această societate secretă românească crease o reţea de depozite cu armament uşor la graniţa cu Transilvania şi nu numai. "Carpaţii" luase legătură cu români naţionalişti din Ardeal şi crease depozite secrete cu arme, scopul fiind acela de a se ridica la “luptă de gherilă” împotriva ocupantului maghiar la momentul ales de conducerea organizaţiei. În toate aceste acţiuni era implicat direct poetul Mihai Eminescu, fapt care a deranjat nu numai cancelariile de la Berlin şi Viena, ci şi guvernul de la Bucureşti, care a luat măsuri, la presiunea externă, împotriva Societăţii.

Astfel, conducerea a fost arestată şi judecată într-un proces public, iar liderii ei în frunte cu cei doi ziarişti exilată cu vaporul pe Dunăre. Pe Eminescu, Guvernul nu-l implica într-un proces public, deoarece ar fi ieşit un scandal naţional, fiind iubit şi recunoscut de români. Atunci se pare că s-a pus la cale, prin operaţiuni speciale ale serviciilor secrete, eliminarea din viaţa socială şi publică a Poetului Naţional, scriu cei de la EVZ.

Boală misterioasă

La comanda Imperiului Austro-Ungar vor fi inserate în cadrul grupului iscoade, iar Eminescu va avea tot timpul pe urmele sale spioni, care trimiteau rapoarte regulate asupra activităţilor şi discuţiilor purtate în cadrul întâlnirilor. Iată ce conţinea o parte din raportul pe care ambasadorul austriac la Bucureşti, baronul Mayer, l-a transmis superiorilor săi: “S-a stabilit că lupta împotriva Austro-Ungariei să fie continuată…".

S-a recomandat membrilor cea mai mare prudenţă. Eminescu a făcut propunerea ca studenţii transilvăneni de naţionalitate română, care frecventează instituţiile de învăţământ din România pentru a se instrui, să fie puşi să acţioneze în timpul vacanţei în locurile natale pentru "a orienta opinia publică în direcţia unei Dacii Mari”.

Presa vremii: "Dl. Mihai Eminescu a înnebunit!"

La un an după rapoarte, Eminescu “înnebunea” brusc. Cum comenta presa vremii evenimentul? “Dl. Mihai Eminescu, redactorul ziarului Timpul, a înnebunit. Dl Paleologu va lua direcţiunea sus-zisului ziar’'. Luate punct cu punct, lucrurile devin discutabile: Titu Maiorescu menţionează frecvent şi “cifrat” numelor doctorilor care s-au ocupat de starea de sănătate a poetului, iar atât Maiorescu, cât şi alţi apropiaţi lipsesc din ţară chiar în perioada când se declanşează “boala” poetului. Documente ale vremii reprezintă dovezi că Maiorescu nu era străin de complotul împotriva jurnalistului politic incomod.

Condamnarea totală printr-un poem: "Doina"!

Pe 6 iunie 1883, Eminescu citeşte poemul “Doina” la Junimea, un poem care constituit condamnarea totală la nebunie şi la moarte a poetului. “Doina” întruchipa testamentul politic al lui Eminescu, care dorea o Românie mare, totală, unită. 28 iunie 1883 este dată la care Eminescu a fost internat prima oară.

Interesantă este că tot la această dată, Austro-Ungaria a rupt relaţiile diplomatice cu România pentru 24 de ore, timp în care Germania trimitea scrisori de ameninţare României, prin intermediul cărora o soma să intre în alianţă militară. În acea zi trebuia să se semneze un tratat secret între Austro-Ungaria, Germania, Italia, pe de o parte, şi România, pe cealaltă parte.

Tratatul stipula, printre altele, interzicerea oricăror proteste pentru eliberarea Ardealului, iar una dintre condiţii era că activităţile în acest sens care aveau loc la Bucureşti să fie interzise!

În ceea ce îl priveşte pe "Luceafăr", s-a arătat că diagnosticele puse de anumiţi medici erau fanteziste şi nu se bazau pe observarea simptomelor, care păreau să indice altceva. Atât familia, cât şi Veronica Micle nu au primit nicio informaţie despre starea de sănătate a poetului.

Tratament cu mercur

I s-a pus diagnosticul “ciudat” de sifilis (se pare că Eminescu nu manifestă simptomele proprii bolii), iar pentru că la vremea respectivă nu există un tratament concret împotriva acestei boli, medicii din ospiciu l-au trecut pe un tratament şoc pe bază de mercur.

Tratamentul i se administra regulat, în ciuda faptului că era cunoscută drept o substanţă toxică, chiar şi în doze foarte mici. De la prima “îmbolnăvire” şi până la data decesului, viaţa lui Eminescu a însemnat un nefericit drum spre ospicii, după bunul plac al celor din ţară, şi din afară, care îi doreau răul. După singurul moment în care a mai reuşit să publice un articol denunţător într-o gazetă, sub protecţia anonimatului, avea să fie depistat şi ridicat, fără a mai fi eliberat.

La 15 iunie 1889, Titu Maiorescu nota în jurnalul său: “…astăzi pe la 3 ore a murit Eminescu, în institutul de alienaţi al d-rului Sutzu, de o embolie”. Unul dintre cei mai mari romani murea “în cea din urmă mizerie”...

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰