Antena Meniu Search
x

Militarii români au finalizat spitalul mobil pentru pacienții cu COVID-19. Iohannis: "Este impresionant ce au reușit" (Video)

Construcția spitalului mobil ROL 2, compus din containere și corturi medicale, dotat și utilat complet a fost finalizată de militarii români. Ministerul Apărării Naționale anunțase demararea construcției în urmă cu câteva zile, la institutul "Ana Aslan" din București.

Cristian Ionescu
de Cristian Ionescu

la 28.03.2020, 15:45

Vezi și

Construcția spitalului mobil ROL 2, compus din containere și corturi medicale, dotat și utilat complet a fost finalizată de militarii români. Ministerul Apărării Naționale anunțase demararea construcției în urmă cu câteva zile, la institutul "Ana Aslan" din București.

Spitalul mobil containerizat are în componență corturi medicale și containere, care cuprind, printre altele, unități de triaj, laborator, radiologie, sterilizare, zonă de decontaminare. Președintele Iohannis a vizitat sâmbătă spitalul mobil și s-a declarat impresionat de reușita militarilor români.

Spitalul mobil este pregătit să primească pacienții cu simptome de covid-19

"Spitalul este pregătit să primească pacienții cu simptome de covid-19. Este impresionant ce au reușit militarii și cu personalul medical militar să realizeze în puține zile. Am vizitat toate secțiile, spitalul încă nu este efectiv dat în funcțiune, dar este gata, pregătit și în următoarele ore va primi toate acreditările și va intra în funcțiune. Iată deci că suntem pregătiți, România este pregătită pentru a face față cât se poate de bine acestei epidemii. Însă, în același timp trebuie să spun că după ce se termină această criză, care, din păcate, va mai dura, vom face o evaluare la sânge a întregului sistem spitalicesc din România și vom lua toate măsurile pentru a avea dotările cu care să facem față oricărei situații, și unei epidemii și unui dezastru. În acest sens îi asigur pe români că suntem pregătiți acum, dar în continare vom lua măsurile pentru a fi și mai bine pregătiți. Oricât de pregătite ar afi autoritățile, o parte semnificativă revine fiecărui român, în acest demers de a preveni răspândirea coronavirusului. Este foarte, foarte important, evitați contactul cu alți oameni. Evitați să vă atingeți, evitați să vă îmbrățișați, evitați cu orice preț să vă întâlniți. Lucrurile în continuare vor fi mai grave, ne așteptăm la o creștere a numărului bolnavilor. Împreună vom trece prin această criză", a declarat președintele Iohannis.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Evenimente » Militarii români au finalizat spitalul mobil pentru pacienții cu COVID-19. Iohannis: "Este impresionant ce au reușit" (Video)