Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Ministerul Energiei a lansat o hartă cu punctele de încărcare a mașinilor electrice. Aplicaţia oferă momentan doar 1.000 din cele 5.000 de staţii

Ministerul Energiei a lansat o hartă cu punctele de încărcare a mașinilor electrice. Aplicaţia conține momentan doar o mie din cele 5.000 de staţii. În următoatele luni, urmează să fie completată. În România sunt, în prezent, 42.000 de maşini electrice. În următorii 2-3 ani, ar trebui să avem stații din 60 în 60 de kilometri.

de Redactia Observator

la 11.03.2024 , 20:16

Întreprinderile mici şi mijlocii, inclusiv activităţile din domeniul HoReCa, vor putea primi finanţare de 150.000 de euro în cadrul Programului Electric Up 2, pentru construirea de staţii de reîncărcare, dar şi pentru sisteme alternative de încălzire-răcire, a afirmat, luni, într-o conferinţă de presă, ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Harta este disponibilă începând de luni pe site-ul Ministerului Energiei

"A doua ediţie a programului Electric Up 2 va avea o alocare de 90 de milioane de euro. După cum ştiţi, eligibile sunt întreprinderile mici şi mijlocii, inclusiv activităţile din domeniul HoReCa. Valoarea finanţării creşte de la 100.000 de euro/beneficiar la 150.000 euro. De asemenea, puterea instalată eligibilă este crescută până la 150 de kilowaţi şi continuăm să finanţăm staţiile de încărcare. Introducem ca noutate finanţarea sistemelor alternative de încălzire - răcire. Reamintesc că prima ediţie a programului am finanţat undeva la 1.881 de beneficiari. În zilele următoare, până la finele acestei săptămâni, va fi lansat în consultare Ghidul beneficiarului şi intrăm în linie dreaptă şi cu Electric Up 2", a afirmat Burduja.

Vezi și

Luni, ministrul Energiei a anunţat lansarea unei hărţi informative cu punctele de reîncărcare a maşinilor electrice, proiect ce face parte din cadrul programului Electric UP 1. Harta este disponibilă începând de luni pe site-ul Ministerului Energiei.

Pe acelaşi subiect

"Pe harta actuală, Ministerul Energiei s-a adresat operatorilor privaţi în parteneriat cu Asociaţia Naţională de Mobilitate Electrică, s-a adresat Asociaţiei Municipiilor din România, s-a adresat Uniunii Consiliilor Judeţene din România şi Asociaţiei Comunelor din România tocmai în încercarea de a coagula toată această informaţie şi de a o prezenta într-un format accesibil pentru România. În acest moment, discutăm de o hartă informativă disponibilă şi pe site-ul Ministerului Energiei, dar viziunea este mai ambiţioasă de atât şi ne-am pus în pielea utilizatorului român, cel care conduce o maşină electrică şi vrea să ajungă din punctul A în punctul B. Este neplăcut să rămâi fără energie într-o asemenea situaţie şi atunci vrem să facilităm în primul rând o interfaţă unică, un singur punct de intrare, un singur gate pentru toţi utilizatorii, astfel încât să nu existe situaţii în care să îşi descarce 6, 8, 10 aplicaţii diferite în telefonul mobil. De asemenea, e foarte important ca pe parcursul dezvoltării acestui proiect să suplimentăm cu un sistem bazat pe senzori IoT - Internetul lucrurilor, prin care eu, ca utilizator, să văd în timp real dacă este liberă staţia unde propun să ajung sau unde trebuie să ajung, pentru că dincolo de ea s-ar putea să nu mai am energia de a merge mai departe", a spus Burduja.

Potrivit ministrului, acest demers se încadrează în trendul european în care Europa şi-a propus să atingă numărul de 75 de milioane de maşini electrice înmatriculate până în 2030 şi ambiţia de a avea staţii de încărcare rapidă din 60 în 60 de kilometri pe drumurile principale. Demnitarul a punctat, totodată, că piaţa ar trebui să se organizeze, în caz contrar se poate aplica modelul Portugaliei unde Guvernul a legiferat obligaţia operatorilor de staţii de încărcare de a se înscrie într-o aplicaţie unică şi oficială.

"E adevărat, există operatori care preferă să aibă propriile aplicaţii, pentru că asta înseamnă o fidelizare a consumatorului final, sisteme de bonusare etc. Dar credem că putem să găsim o soluţie în care împăcăm şi capra, şi varza. Le-am mai spus că m-aş bucura ca piaţa să se organizeze singură. Acesta e un principiu într-o economie capitalistă. Dacă nu, ne vom gândi şi la modelul altor state, cum e Portugalia. Acolo a venit Guvernul şi a spus că "Asta e aplicaţia oficială. Toţi aveţi obligaţia să vă înregistraţi aici şi aceasta este aplicaţia folosită de cetăţeni, cu un sistem unic de plată". Eu sper că piaţa se va organiza", a menţionat Sebastian Burduja.

La finele lunii noiembrie a anului trecut, ministrul Energiei a anunţat încheierea etapei de implementare a proiectelor finanţate prin Programul Electric Up. Valoarea contractelor se ridică la aproape 480 milioane lei pentru cei peste 1.500 de beneficiari care au fost deja plătiţi.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Ministerul Energiei a lansat o hartă cu punctele de încărcare a mașinilor electrice. Aplicaţia oferă momentan doar 1.000 din cele 5.000 de staţii