Observator » Evenimente » Ministrul Teodorovici propune limitarea dreptului de muncă în UE

Ministrul Teodorovici propune limitarea dreptului de muncă în UE

limitare drept munca europa Ministrul Teodorovici propune limitarea dreptului de muncă în UE - Arhivă
Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 27.11.2018, 15:02 | Modificat la 27.11.2018, 15:08

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat, astăzi, că le-a propus miniştrilor de Finanţe din Uniunea Europeană ca fiecărui muncitor să îi fie limitat dreptul de a lucra într-o ţară, respectiv să se poată face doar pe o anumită perioadă.

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat, astăzi, că le-a propus miniştrilor de Finanţe din Uniunea Europeană ca fiecărui muncitor să îi fie limitat dreptul de a lucra într-o ţară, respectiv să se poată face doar pe o anumită perioadă.

Prin această propunere, Teodorovici a declarat că se doreşte întoarcerea muncitorilor în ţările de origine.

"Limitarea dreptului de a lucra. În ce sens? Iar văd ştiri că Teodorovici vrea să reformeze Europa. Nu domnule, permisul de muncă să fie acelaşi ca şi timp, în toate statele. Nu ai voie după primul permis, să-ţi reînnoieşti dreptul de muncă, ca să fii obligat să migrezi, în Europa. Aşa, dacă se duce în Germania şi tot primeşte drept de muncă, nu o să se întoarcă cel care lucrează în Germania în veci în Croaţia, România sau de unde a plecat. Este o măsură discutată. Maxim cinci ani şi «La revedere», după aceea te duci în altă ţară şi îţi cauţi loc de muncă”, a afirmat Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice, în cadrul conferinţei 'Criza forţei de muncă - Corelarea sistemului de învăţământ universitar cu piaţa muncii'.

Articolul continuă după reclamă

Ministrul Finanţelor a precizat că, spre deosebire de ţările din Vest care au nevoie de o schemă contra şomajului, ţările din Est, inclusiv România au nevoie de o schemă de reîntoarce a muncitorilor care au migrat.