Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Momentul când un șofer de 73 de ani pierde controlul volanului și proiectează o femeie direct în gardul unei case din Vâlcea

Moment dramatic surprins de o cameră de suptaveghere. Un șofer de 73 de ani a pierdut controlul volanului și a intrat cu viteză într-un autoturism care se afla în afara părții carosabile, de unde a fost proiectat într-o altă mașină parcată, dar și într-o femeie, care tocmai ieșise din curtea casei sale, și o fată de 12 ani.

de Redactia Observator

la 07.08.2024 , 15:12

În urma impactului, femeia a fost aruncată direct în gardul casei. Din fericire, așa cum se vede în imagini a reușit să se ridice, nefiind vorba de răni foarte grave. Nici copila nu a fost grav rănită, însă ambele au fost duse la spital pentru îngrijiri.

Ce spun polițiștii vâlceni

La data de 7 august a.c., în jurul orei 13:00, dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea a fost sesizat cu privire la faptul că, pe DN 64, în municipiul Râmnicu Vâlcea, a avut loc un eveniment rutier.

Vezi și

De îndată, la fața locului s-au deplasat polițiștii Biroului Rutier Vâlcea care au constatat că cele sesizate se confirmă. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că, un bărbat, de 73 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, în timp ce conducea un autoturism, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un autoturism care se afla staționat în afara părții carosabile.

În urma impactului, autoturismul staționat a fost proiectat într-un alt autoturism parcat. Evenimentul rutier s-a soldat cu rănirea a două persoane, fiind vorba de o minoră în vârstă de 12 ani și o femeie de 44 de ani. Cele două persoane au fost transportate la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialtate.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Sunteţi de acord ca elevii să fie privaţi de telefoane în timpul orelor?
Observator » Evenimente » Momentul când un șofer de 73 de ani pierde controlul volanului și proiectează o femeie direct în gardul unei case din Vâlcea