Antena Meniu Search
x

Curs valutar

153 de muncitori români de la o fermă-focar din Germania se reîntorc acasă, anunță MAE

Ministerul Afacerilor Externe (MAE), a anunțat, într-un comunicat, că repatriază pe cale aeriană 153 de muncitori români din Germania, la inițiativa autorităților bavareze. De asemenea, la ferma unde a fost focar de coronavirus mai sunt 55 de cetățeni care au fost testați negativ, precum și 131 dintre cei testați inițial pozitiv și care și-au încheiat perioada de izolare, urmând ca și aceștia să fie aduși în țară, dacă vor solicita acest lucru.

de Daniel Murărescu

la 07.08.2020 , 22:11

153 de muncitori români de la o fermă-focar din Germania, aduși acasă Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu - Mediafax Foto / Andreea Alexandru via Hepta
  • Autoritățile din Bavaria repatriază peste 150 de muncitori români
  • MAE va aduce acasă alte zeci de persoane de la ferma-focar, dacă va primi solicitarea

Costurile repatrierii celor 153 de cetățeni români vor fi suportate de Germania, a precizat MAE.

"În continuarea informațiilor comunicate în data de 5 august a.c. cu privire la testarea pozitivă pentru COVID-19 a unor lucrători care își desfășoară activitatea la o fermă din regiunea Dingolfing-Landau, Republica Federală Germania, Ministerul Afacerilor Externe precizează că, potrivit informațiilor comunicate de reprezentanții Consulatului General al României la München, autoritățile bavareze au inițiat o procedură de repatriere voluntară a cetățenilor români care dețin trei teste negative succesive pentru infecția cu SARS-CoV-2, precum și a celor care inițial au fost testați pozitiv și care au încheiat perioada de izolare prevăzută de legislația germană.

În acest context, MAE precizează că 153 de cetățeni români, respectiv 137 dintre cei care dețin trei teste negative și 16 dintre cei care au fost confirmați inițial pozitiv și au finalizat perioada de izolare prevăzută de legislația germană, care și-au exprimat dorința de a reveni în România, sunt repatriați, în cursul zilei de 7 august a.c., cu o cursă aeriană tip charter, costurile fiind suportate de către autoritățile germane", a transmis Ministerul Afacerilor Externe.

Articolul continuă după reclamă

De asemenea, un reprezentant al Consulatului General al României la München s-a deplasat la ferma focar de coronavirus pentru a acorda asistență consulară, precum și pentru a asigura sprijin în relația cu autoritățile bavareze.

"Totodată, la ferma în cauză se mai află un număr de 55 de cetățeni români care au fost testați negativ, precum și 131 dintre cei care au fost inițial testați pozitiv și care și-au încheiat perioada de izolare. MAE precizează că reprezentanții oficiului consular mențin legătura cu autoritățile bavareze competente în vederea identificării unor noi variante de transport către România, dacă persoanele în cauză vor dori repatrierea. Consulatul General al României la München continuă dialogul cu autoritățile germane, cu reprezentanții companiei angajatoare și cu lucrătorii români din cadrul fermei și acordă asistență consulară, conform competențelor legale și cu stricta respectare a măsurilor adoptate de autoritățile locale în contextul pandemiei de COVID-19", se mai arată în comunicatul MAE.

Daniel Murărescu Like

Daniel Murărescu face parte din echipa Observator de decembrie 2016, de la relansarea site-ului, şi este în prezent editor de content.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Evenimente » 153 de muncitori români de la o fermă-focar din Germania se reîntorc acasă, anunță MAE