O ambulanță în misiune s-a răsturnat pe o stradă din Capitală, după ce s-a izbit de o altă mașină. Pacienta și asistenta au fost rănite
Două persoane au fost rănite, după ce o ambulanță a fost implicată într-un accident în Capitală luni dimineaţă, 6 martie. Victimele, pacienta și asistenta care o însoţea pe aceasta, au ajuns la spital.
”În jurul orei 07:30, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier la intersecţia Şos. Viilor - str. Spătarul Preda. Din primele date, conducătorul unei ambulanţe private, care se deplasa pe Şos. Viilor, dinspre str. Năsăud către str. C. Istrati, la intersecţia cu str. Spătarul Preda, a intrat în coliziune cu un alt autovehicul aflat în mişcare”, transmite Brigada de Poliţie Rutieră a Capitalei.
Pacienta din ambulanță și asistenta au ajuns la spital
Ambii şoferi au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind zero. În urma accidentului rutier, ambulanţa s-a răsturnat pe partea dreptă. În acest context, au fost transportate la spital două persoane, în vârstă de 70, respectiv 48 de ani- pacienta din ambulanţă şi asistenta.
La acest moment traficul rutier în zonă se desfăşoară sub îndrumarea poliţiştilor din cadrul Brigăzii Rutiere
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰